Primul an de viață al Sabinei a fost cel mai nebunesc an din viața mea pentru că atunci am experimentat cele mai multe și mai contradictorii emoții și senzații. Pe de o parte eram extrem de fericită și îndrăgostită (de bebelușul meu) așa cum nu am crezut că e posibil. Dar pe de altă parte mă simțeam izolată de restul lumii, neînțeleasă, tristă pe alocuri și extenuată. Totul era atât de nou și încercam să fac tot ce e mai bine pentru fetița mea: alăptat (capitol la care am avut mari probleme), diversificare, activități, etc. Și oboseala!!! Off, acea oboseală permanentă care te face să visezi cu ochi deschiși la un pat într-o casă în mijlocul unei păduri unde să nu te deranjeze niciun zgomot! Și să dormi! Să dormi până te saturi!
Eram tot timpul extenuată! Dormeam maxim 5 ore pe noapte (cu întrerupere, bineînțeles), iar fiecare moment al zilei era dedicat copilului meu. Când Sabina avea doar două săptămâni, medicul mi-a spus că nu am lapte suficient, dar m-am ambiționat să o alăptez până la 7 luni. Asta a însemnat să o țin 30 de minute la sân (pe ceas), apoi să îi dau completare lapte scos cu pompa la ședința anterioară sau lapte praf, iar apoi să încep să pompez ce lapte mai rămăsese în sânii mei după Sabina, pentru a-i oferi completare la următoarea masă. Tot procesul dura o oră, cel puțin! La fiecare masă, fie că era ora 1 la amiază sau 3 dimineața, era aceeași rutină! Apoi sterilizat biberoane și pompă, schimbat copilul, plimbări, băiță, calmat bebeluș plângăcios, curățenie, spălat rufe, făcut mâncare! Nu aveam deloc timp pentru mine! Și mărturisesc că mi-a fost greu!
Și toate acele imagini de pe Facebook sau din reviste cu mame frumoase și fericite alături de bebeluși zâmbitori mi se păreau o minciună! Nimeni nu îmi spusese că va fi atât de greu! Toată mamele vorbeau despre cât de frumos e, cât de fericite sunt, cât de extraordinară a devenit viața lor. Dar nimeni nu vorbea despre partea dificilă a vieții de mamă, despre extenuare, despre lacrimi! Iar eu credeam că e ceva în neregulă cu mine. Au fost multe zile în care mi-am spus că poate nu am fost pregătită să devin mamă, de asta pentru mine este atât de greu! Gândeam toate lucrurile astea, dar nu aveam curajul să le spun nimănui. În niciun caz unei alte mame. Aș fi trădat codul “fericirii absolute” al mamelor! Și mai ales aș fi fost considerată o mamă rea! Dar eu îmi iubeam copilul mai mult decât orice pe lume și nu îmi puteam imagina viața fără el! Însă rolul de mamă cu tot ce presupune el mi se părea uneori apăsător! Iar în unele zile abia reușeam să mă țin pe picioare.
E greu să ieși din rând, să spui că nu e totul lapte și miere, că imaginea care se vinde nu e completă! Dar într-un final am spus-o, e adevărat, într-un cerc restrâns, unor prietene. Și ce credeți că s-a întâmplat? Am aflat că nu eram singura care gândea așa! Că nu doar mie mi se părea greu! Că nu doar eu eram atât de nervoasă și țipam la soțul meu din orice motiv, că nu eram singura care își dorea să evadeze măcar o oră de lângă copil. De fapt fiecare mamă cu care vorbeam îmi confirma spusele. Și ele erau extrem de obosite, și lor li se părea foarte greu. Dar nimeni nu spusese asta de teamă să nu fie judecate, să nu li se lipească eticheta de “mamă rea”!
Acum, Sabina are 3 ani și 8 luni și totul a devenit infinit mai ușor decât la început! Cu timpul mi-am intrat intrat în ritm, m-am relaxat, iar șocul despărțirii de vechiul stil de viață (în doi) s-a atenuat. Am renunțat să mă mai simt vinovată pentru momentele în care simțeam că ajung la limită și am învățat că e ok să evadez din când în când! Este chiar recomandat să iau o pauză! O dată m-am plimbat o oră jumătate printre blocurile din cartier. Mi-am pus pus muzica preferată în căști și am mers în continuu, doar eu și cu mine. Exact ce aveam nevoie! Altădată am plecat la mall-ul de lângă casă și am stat o oră întreagă într-o librărie răsfoind cărți. Iar când avea Sabina 8 luni, de ziua mea, am plecat un weekend la mare doar eu cu soțul meu! Și a fost minunat!
Așa că dragă mamă, aflată la început de drum, aș vrea să știi că:
Dacă ți se pare greu nu înseamnă că nu îți iubești copilul. Din contră, e greu tocmai pentru că îți iubești copilul și îi oferi tot ceea ce tu ai pentru ca lui să îi fie bine! Este greu pentru că zi de zi, oră de oră, te dedici total copilului tău pe care îl iubești mai mult decât ai crezut că e posibil.
Simți nevoia să iei o pauză, tot pentru că îți iubești copilul, pentru că vrei ca el să aibă lângă el o mamă odihnită, cu răbdare și cu zâmbetul pe buze.
Poate părea paradoxal, dar câteodată e nevoie să fugim un pic de lângă copiii noștri pentru a deveni părinţi mai buni. După o pauză avem mai multă energie pentru ei, mai multă răbdare! Iar fiecare despărțire de puiul tău, chiar și cea mai scurtă va declanșa un dor nebun de a-l avea din nou în brațe!
Așa e viața de mamă: frumoasă, extenuantă, minunată, grea, cu multe zâmbete, dar și cu lacrimi! Și așa, cu tot amestecul acesta de emoții și senzații, este cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat!
