Acum 7 ani, imediat după ecografia de 12 săptămâni, îmi sunam soțul și îl anunțam că vom avea o fetiță. Simțeam că pășesc pe nori. Nu îmi aminteam să fi fost vreodată mai fericită ca atunci. Și totuși, când i-am dat lui C. vestea cea mare răspunsul lui a fost: “Haide, măi!”. Hmmm, nu mă așteptam la asta. Reacția lui mi-a dezechilibrat un pic norii pufoși pe care pășisem până atunci.
– Cum adică?, l-am întrebat eu. Ce vrei să spui? Nu te bucuri?
– Ba da, sunt foarte fericit. Doar ma gândeam ca…din păcate, fetele au o viață mai grea decât băieții…
Răspunsul lui mi-a dat de gândit. Timp de 30 de secunde. Apoi m-am concentrat pe partea plină a paharului, și tot ce puteam vedea în viitor era o fetiță sănătoasă, ambițioasă, curajoasă, bună și puternică.
Șapte ani mai târziu, acea imagine nu mai este doar în mintea mea. Sabina este o fetiță sănătoasă, ambițioasă, curajoasă, bună, puternică și chiar mai mult.
Dar știți ceva? Tatăl ei a avut dreptate. Viața fetelor și a femeilor este mai grea decât a bărbaților. Oricât de mult încercăm noi să construim niște baze stabile pentru ea, oricât de curajoasă și puternică va fi, cred că Sabina va fi adeseori în pericol doar pentru simplul fapt că este fată.
Și mă simt un pic rușinată că am realizat asta cu adevărat abia acum.Tocmai eu…
Cazul Alexandrei de la Caracal m-a trezit brusc. Știți filmele acelea cu femeia care are un accident și își pierde memoria, iar apoi este zguduită de frânturile din viața ei care îi revin intermitent? Așa am fost eu zilele astea. Încet-incet, mi-am amintit. Când am lăsat jobul și telefonul la o parte, după ce mi-am culcat copiii și am pus capul pe pernă am simțit-o. FRICA!
De fapt, nu mă părăsise niciodată. Cu un soț protector și o familie fericită am ascuns-o în dulapul cu schelete. Dar adevărul e că MI-E FRICĂ.
Mi-e frică să merg singură pe stradă noaptea.
Mi-e frică să merg singură cu metroul noaptea.
Mi-e frică să merg singură cu taxiul noaptea.
Mi se face inima cât un purice dacă se apropie de mine un grup mai mare de băieți/bărbați și nu mai este nimeni în jurul meu.
Dacă aș întreba orice bărbat pe care îl cunosc dacă îi este frică să meargă noaptea cu metroul sau taxiul sau doar pe jos pe stradă, ce credeți că îmi va răspunde? Voi primi un “NU” ferm și hotărât.
Bărbații sunt curajoși și puternici, nu? Da, dar știți ceva? E ușor să fie curajos și puternic când nu te simți tot timpul în pericol.
Aveam 14-15 ani când au început claxoanele pe stradă și pipăielile. De-a lungul timpului, bărbați pe care nu îi văzusem niciodată au strigat la mine “curvă”, “Ce te-aș f**e”, “Îți dau la m**e”. Străini aflați în trecere pe lângă mine m-au prins de fund și mi-au pus mâna pe sâni. Și toate astea s-au întâmplat ziua în amiaza mare, pe stradă, cu oameni în jurul nostru. Dar nu îmi amintesc să fi reacționat vreodată cineva. Să fi spus ceva… Nimeni nu reacționează atunci când ceea ce vede sau aude i se pare normal.
Iar cât timp agresarea fizică sau verbală a femeilor va fi o normalitate, îmi va fi frică pentru mine, pentru fiica mea și pentru toate fetele și femeile din jurul meu.
Și oricât de optimistă aș fi, știu că o astfel de mentalitate nu se va schimba prea curând. Ne indignăm, protestăm, scriem texte-manifest, dar normalul nu este interzis peste noapte și nici măcar peste o generație. Adevărul trist este că Sabina va trăi în această lume. Și oricât de curajoasă și puternică este tot îi va fi frică.
Dar eu sunt convinsa ca putem schimba ceva acum. Putem să le ajutăm pe fiicele noastre să le fie mai puțin frică crescând bărbați care știu că puterea lor nu vine din asuprirea celor mai fragili decât ei, ci din protejarea lor.
Solutia este Să le arătam băieților noștri noul normal, să îi învățăm că femeile nu sunt doar niște bucăți de carne a căror menire este să îi servească pe bărbați și să le producă plăcere, să îi asigurăm că o femeie puternică și independentă nu este o amenințare la adresa virilității lor, ci o parteneră care îi motivează, îi inspiră și îi sprijină. Un bărbat cu o femeie puternică lângă el nu este un papă-lapte, ci un bărbat mai puțin stresat, pentru că știe că are un sprijin real în viața lui. Nicio femeie puternică nu își dorește un bărbat-preș lângă ea. Din contră, o femeie puternică este fericită doar cu un bărbat la fel de puternic lângă ea.
Eu am inceput deja. Voi?
