În fiecare zi, eu și Sabina petrecem 8 ore departe una de cealaltă. Îi place mult la grădiniță, își iubește colegii și le adoră pe educatoare. E fericită acolo! Dar știu că îi lipsesc, că i se face dor de mine. Într-o zi, în urmă cu vreo 6 luni mi-a spus: “Când sunt fără tine, mă pierd!” M-a emoționat foarte tare și mi-am dat seama că deși este un copil independent și curajos, este în același timp o fetiță sensibilă și are permanent nevoie să se simtă iubită, cocoloșită, să fie centrul atenției noastre.
Așa că atunci când ne întâlnim după cele 8 ore de despărțire îi arat cât de fericită sunt că o revăd, o îmbrățișez, o pupăcesc, îi spun că mi-a fost dor de ea. Este modul meu de a mă conecta din nou cu ea. Dar, după cum prea bine știți, nu toate zilele sunt ușoare. Câteodată, după 8 ore la serviciu, e greu și pentru noi adulții să ne relaxăm în timp util pentru întâlnirea cu cei mici. Și atunci apar conflictele.
În urmă cu aproximativ două luni, am luat-o pe Sabina de la grădiniță, sărind peste ritualul nostru de conectare. Nu fusese o zi foarte bună. Mă grăbeam să ajung acasă, unde aveam o mulțime de lucruri de făcut, îmi era și foarte frig. Eram într-o dispoziție foarte proastă, iar pe Sabina nu o interesa deloc ce îmi doream. De fapt, părea hotărâtă să mi se opună în toate. Cu cât îi spuneam eu să meargă mai repede cu atât ea se mișca mai încet oprindu-se tacticoasă la fiecare copac, tufiș și orice vedea în jurul ei. La un moment i-am dat să mănânce o banană, ” surpriza” pe care i-o pregătisem pentru revederea noastră. Cu o mână ocupată, ne mișcam mai repede, din fericire. Dar apoi a văzut o bancă și a decis să se așeze și să termine banana (abia începută) stând jos. Abia făcusem 10% din drumul până acasă și aveam impresia că totul se derulează în reluare. Deja înghețasem, însă îmi devenise clar atunci că întârzie intenționat, că mă provoacă. Așa că am decis să intru în jocul ei și să mă apropii de sufletul ei. Mă așez pe banca rece ca gheața și pe un ton calm o întreb cum a fost ziua ei la grădiniță.
– Bine. M-am gândit la tine!, îmi răspunde ea.
Realizez atunci că mi se opune nu pentru că se răzbună pe mine, ci pentru este tristă. La reîntâlnirea noastră nu îi spusesem că mi-a lipsit, că o iubesc, nu o făcusem să se simtă apreciată. Iar acum încerca să inițieze ea procesul nostru de conectare. Așa că am încercat imediat să repar totul.
– Și eu m-am gândit la tine toată ziua , i-am spus eu. Am gândit: Oare ce face Sabina acum? Oare se joacă? Oare ce a mâncat? Oare i-a plăcut? Oare cu cine se joacă? Oare se distrează? Oare e fericită? Oare a visat frumos la somnul de amiază? La asta m-am gândit, îi spun eu.
Fără să se uite la mine se ridică și se așează în brațele mele. O strâng tare și o sărut pe obraz de mai multe ori. Ea nu îmi răspunde la gesturile mele de afecțiune, dar știu că se simte mult mai bine. După vreo 15 -20 secunde o întreb: Mergem mai departe?
A acceptat imediat, fără nicio problemă. Conflictul mocnit s-a stins înainte de a izbucni. M-a luat de mână și am plecat spre casă. Momentul acela de reconectare ne-a făcut mult bine amândurora. Sabina a primit asigurările de care avea nevoie, s-a simțit iubită și apreciată, iar eu am realizat din nou ce este cel mai important pentru mine și cât de norocoasă sunt pentru că sunt mama acestui copil extraordinar. În acel moment m-am calmat, stresul a dispărut și am realizat că orice aveam de făcut urgent poate să mă aștepte. Și mergând așa cu mânuța ei caldă în mâna mea m-am simțit extrem de fericită.
P.S. Aseară, în pat, după ce i-am șoptit la ureche că o iubesc, că este minunată și că sunt foarte fericită atunci când sunt cu ea, m-a întrebat așa din senin:
– Când mă duc la grădiniță, ți-e dor de mine de mine, nu-i așa?
– Da, mi-e foarte dor de tine!
– Și mie, îmi spune ea, după care se lipește toată de mine și închide ochii pregătită pentru tărâmul viselor.
Oricât de independenți și curajoși ar fi copiii noștri, oricât de bine s-ar simți la grădiniță, la locurile de joacă, tot după noi tânjesc, după iubirea noastră. Noi rămânem centrul universului lor și niciodată nu sunt mai fericiți decât atunci când îi reasigurăm de iubirea noastră necondiționată.
1 comment