Fiecare generaţie de părinţi construieşte o lume prin modul în care îşi educă copiii. Iar acum este rândul nostru. Avem o responsabilitate mai mare decât am crezut. Ea nu se rezumă la copiii noştri, ci la o întreagă generaţie, pentru că valorile pe care le insuflăm astăzi copiilor noştri ar putea fi valorile lumii în care ei vor trăi ca adulţi.
Acţiunea este una colectivă, însă contribuţia este individuală. Şi cu cât suntem mai mulţi părinţi care ne creştem copiii cu valorile unei lumi mai bune, cu atât mai mari sunt şansele de succes.
Mi-am reamintit de responsabilitatea enormă pe care o avem ca părinți după ce ascultat un podcast în care o femeie matură de 35 ani, o jurnalistă apreciată din SUA vorbeşte despre coşmarul la care a fost supusă la 15 ani de către colegii ei de liceu: răutate, umilire sau bullying cum îi zic americanii. Iar după 20 de ani, rana provocată de acea perioadă încă nu se închisese. Şi mi-a venit în minte o frază pe care o tot aud şi o citesc în textele şi filmele americane: If you survive high school, you can survive anything!
Din fericire, în România, anii de liceu sunt consideraţi încă cei mai frumoşi ani. Sau cel puţin aşa era atunci când eu am terminat liceul, pentru că între timp lucrurile au început să se schimbe şi la noi. Au început să se răspândească și în școlile românești cazurile de bullying şi asta mă îngrijorează.
Mai ales că în aceste situaţii victimele sunt încă nişte copii. Dar poate ce este mai important este că şi agresorii sunt tot nişte copii. Iar atunci când nişte copii sunt capabili să fie răi cu semenii lor, să îi jignească în mod repetat, să îi umilească fără niciun motiv şi să îşi caute fericirea în suferinţa altora nu poţi să nu te întrebi: unde au greşit părinţii lor?
Valorile și regulile conviețuirii într-o societate, modelele de comportament sunt învățate în familie. Prin urmare, o mare responsabilitate pentru faptele acestor copii o au și părinții, fie că ne place sau nu.
Dar cum putem să punem capăt unor asemenea comportamente, cum am putea reduce suferințele inutile a sute de copii? În opinia mea, sunt două valori extrem de importante pe care trebuie să le insuflăm copiilor noştri. De fapt, mai mult decât atât: trebuie să le facem parte integrală din fiinţa lor, să le înscriem cumva în “codul lor genetic” pentru a fi transmise şi generaţiilor următoare.
Cele două valori sunt empatia şi stima de sine. Nu putem construi o lume mai bună fără să îi învăţăm pe copiii noştri să fie empatici. Atâta timp cât oamenii sunt capabili să se identifice emoţional cu semenii lor, să se pună în pielea lor, ei vor fi mult mai puţin capabili să le facă rău sau să asiste impasibili la suferințele lor. Empatia dă naştere apoi compasiunii, bunătăţii, altruismului. Cu alte cuvinte, empatia ne face oameni mai buni. Şi nu doar atât. Am scris într-un articol din iunie despre studiile din domeniul neurologiei care spun că există o legătură strânsă între empatie și fericire. Astfel, o persoană empatică cooperează mai bine cu ceilalți și are o viață socială mai bogată și mai semnificativă și implicit mai fericită. Și drept dovadă că empatia și fericirea sunt strâns legate aflați că danezii, care an de an se clasează între primele locuri în topul națiunilor cu cei mai fericiți oameni din lume, predau empatia la școală fiind unul dintre principiile esențiale în creșterea copiilor.
Stima de sine este şi ea importantă. Când te cunoşti foarte bine, când ai încredere în capacităţile tale de a învăţa, de a creşte, când ştii ce vrei şi ce poţi, presiunea grupului şi puterea lui de influenţare scade semnificativ. Cu alte cuvinte, nu mai ai nevoie de validarea unei personalităţi alfa a grupului pentru a avea o părere mai bună despre tine. Această capacitate este cu atât mai necesară în adolescenţă, anii experimentării şi ai desprinderii de părinţi. Când puterea şi influenţa noastră scade este bine ca ei să îşi fi format deja o viziune asupra lor înşişi, ca “lutul” din care au fost modelaţi să se fi întărit deja. Bineînţeles că ei vor simți în continuare nevoia să facă parte dintr-un “trib”, vor continua să evolueze, să înveţe de la cei din jur, de la evenimentele în care vor fi actori sau doar spectatori, însă dacă structura de bază este solidă, şansele unei schimbări radicale sunt mai mici.
Empatia şi stima de sine nu sunt singurele valori cu care pot construi o lume mai bună, dar sunt esenţiale. Atunci când suntem capabili să ne punem în pielea altcuiva (să ne identificăm cu suferinţa lui) şi când nu ne lăsăm uşor influenţaţi de puterea distructivă a celor din jurul nostru deja răul are mai puţine şanse în această lume.
Şi de aceea rolul părinţilor este atât de important. Noi chiar putem să construim o lume mai bună pentru copiii noştri, prin copiii noştri. Şi cu cât suntem mai mulţi care muncim pentru atingerea acestui obiectiv, cu atât mai mari sunt şansele noastre de succes. Iar primul pas este să conştientizăm acest rol, să acţionăm spre îndeplinirea lui şi să îi convingem şi pe părinţii din jurul nostru să facă la fel.
Voi ce părere aveți? Cum ar trebui să ne creștem copiii pentru a construi o lume mai bună pentru ei?
Pe aceeași temă poți citi și:
Trei metode prin care îi învățăm pe copii să fie empatici
Cum clădim stima de sine a copiilor. 5 pași esențiali
Sursa foto: pexels.com
