Sunt foarte sensibilă la această temă: stima de sine. Asta pentru că și eu m-am luptat foarte mult timp cu ea sau mai degrabă cu lipsa ei. Iar de când am devenit mamă clădirea stimei de sine a copilului meu a devenit una dintre prioritățile mele.
Stima de sine este un ingredient esențial al succesului și al fericirii în general. Când ai stimă de sine, când îți cunoști valoarea nimeni nu te poate pune jos, ești mai puternic, mai capabil să o iei de la capăt atunci când viața te duci mai mulți pași în spate. Atunci când ai stimă de sine cuvintele denigratoare aruncate spre tine cu scopul de a te răni sunt doar gloanțe goale. Unele te vor atinge, poate vei simți și durere, însă va fi scurtă și trecătoare. Pentru că odată ce le vei procesa, odată ce te vei conecta cu tine vei ajunge la adevărul tău și efectul acelor cuvinte va dispărea.
Când ai stimă de sine te respecți și te iubești așa cum ești. Iar asta înseamnă foarte mult, în opinia mea. A nu se confunda cu infatuarea. Pentru mine, stima se sine înseamnă și sinceritate față de propria persoană. Știi cine ești, ce poți, ce nu poți și cum să devii mai bun.
Și de aceea este atât de important să clădim stima de sine a copiilor noștri. Este una dintre datoriile noastre esențiale ca părinți. Și nu e nici măcar atât de greu. Trebuie doar să fim mai atenți la noi și la ei. Eu am citit mult pe această temă, mai întâi pentru mine ca femeie și apoi din rolul de mamă, cu gândul la fiica mea. Până la urmă, toți pașii necesari pentru atingerea acestui obiectiv sunt lucruri de bun-simț care au la bază dragostea și respectul profund pentru copil, acceptarea puiului cel mic ca o persoană cu o voință proprie, cu un ritm propriu de dezvoltare și cu un drum unic în viață. Așadar ce putem face pentru a clădi stima de sine a copiilor noștri?
1. Îi ascultăm cu adevărat.
E cel mai simplu, dar și cel mai important lucru pe care îl putem face pentru a clădi stima de sine a copilului nostru. Atunci când sunt ascultați cu adevărat, atunci când primesc toată atenția noastră, copiii simt că sunt importanți, demni de luat în seamă, valoroși. Și asta e o primă cărămidă la temelia stimei de sine. Știu că programul nostru e aglomerat. Avem sute de lucruri pe care să le facem și la care să ne gândim, dar trebuie să ne facem timp în fiecare zi pentru a-i asculta atunci când au ceva să ne spună, să le cerem opinia în cazul lucrurilor care îi privesc pe ei sau familia în general.
2. Petrecem timp de calitate unu-la-unu cu cel mic.
Am citit prima oară despre timpul special pe blogul Otiliei și mi-a plăcut mult ideea. În principiu, timpul special e un interval de 5-10-20 de minute în care stai doar tu cu copilul. Toată atenția ta este concentrată asupra lui: fără telefon, fără tabletă, fără pauze de amestecat în mâncare, etc. Copilul alege modul în care vrea să petreacă acest timp special cu tine, iar tu trebuie să îi urmezi indicațiile. Dacă vrea să facă clătite, să vă jucați cu piesele Lego sau să faceți un spectacol de teatru atunci trebuie să spui “Da” și să participi cu tot sufletul tău și cu mult entuziasm la activitatea aleasă. Atunci când “Timpul special” a expirat nu uitați să îi spuneți cât de bine v-ați simțit și că abia așteptați “repriza” de a doua zi.
3. Le încurajăm autonomia
Copiii pot să facă mult mai multe lucruri decât credem noi. Am lăsat-o pe Sabina să se încalțe singură când încă nu împlinise trei ani. La început, de fiecare dată când termina de încălțat, îi spuneam: “Te-ai încălțat singură. Nu a fost ușor, dar ai reușit până la urmă!”. Era foarte mândră de ea, iar atunci când se întâmpla să ne grăbim și eu mă aplecam imediat să o încalț mă respingea și îmi spunea: “Pot singură!”. Am procedat la fel și cu îmbrăcatul, pregătirea unor mese ușoare sau obținerea apei.
Cu fiecare noua sarcină pe care reușește să o îndeplinească de una singură, devine și mai sigură pe ea, mai puternică și mai dornică să încerce noi provocări. Iar dacă sarcina pe care i-ați delegat-o sau pe care a încercat-o din proprie inițiativă se dovedește prea grea pentru copil puteți să îi spuneți doar “ÎNCĂ nu ai reușit. Nu-i nimic, mai încerci și până la urmă o să reușești”. Dar nu uitați să îl încurajați mereu să încerce noi lucruri, noi provocări și fiți alături de el indiferent de rezultatul final. Învățați-l că eșecul este doar o stație pe drumul către reușită și mai ales provocați-l să găsească motivul din spatele eșecului și să caute noi metode pentru a depăși impedimentul inițial.
4. Să îi învățăm să caute soluții
Sau cu alte cuvinte să îi ajutăm să dobândească acele “problem- solving skills” atât de cerute acum și în CV, dar și în viață în general. Cum putem face asta? În primul rând, prin a face un pas în spate atunci când sunt sunt angajați într-o activitate care le captează întreaga atenție, iar în al doilea rând prin a rămâne acolo (la un pas în spate) atunci când se confruntă cu o problemă. Să spunem că turnul pe care încearcă să îl construiască se tot dărâmă sau o piesă nu vrea deloc să intre acolo unde el o tot pune. Îl vedeți cum se chinuie și primul instinct e să îl ajutați, să îi arătați soluția. Dar acest ajutor nu îi face bine.
Copilul trebuie lăsat să experimenteze frustrarea pentru că atunci va căuta soluții, își va dezvolta creativitatea și rezistența în fața obstacolelor. Dacă vreți totuși să interveniți puteți să o faceți cu niște întrebări care să îl direcționeze către căutarea de noi soluții: De ce crezi că se dărâmă (că nu intră piesa acolo, etc)? Ce crezi că ai putea face pentru a rezolva această problemă?
Cu cât abordați această strategie pe des cu atât mai bine. Eu, recunosc, încă nu am scăpat de “sindromul intervenționistului”, dar am reușit totuși să îl mai îmblânzesc. Intervin mult mai rar și de obicei prin întrebări care conțin indicii sau care o direcționează pe Sabina spre un prim pas.
5. Le oferim un exemplu demn de urmat.
Exemplul nostru al părinților contează foarte mult. În ultimul an m-am văzut de multe ori în modul în care Sabina vorbește și se poartă în anumite situații. Până o să iasă cu adevărat în lumea asta mare în care s-a născut, copilul meu trăiește în micro-lumea numită familie. Copilul experimentează viața și îi învață regulile de la noi, părinții. Noi suntem cei care modelăm într-o mare măsură lumea din jurul lui (la vârstele mici). Ați observat că atunci când cad copiii se uită mai întâi la noi. Nu știu cum să reacționeze. Așteaptă un semn de la noi.
Când sunt mici ei privesc lumea prin ochii noștri și reacționează la ea tot prin ochii noștri. De aceea nu putem să le clădim copiilor noștri stima de sine, dacă noi nu suntem bine la capitolul ăsta. Am mai povestit aici cât de mult am muncit cu mine pentru a dobândi aceasta stimă de sine. Am avut nevoie de ceva timp, dar am reușit până la urmă. Mai bine mai târziu decât niciodată. Atunci când tu vorbești frumos despre tine, ai grijă de tine și te respecți, și copilul tău va învăța să se privească la fel.
1 comment