Copiii vin în viața noastră atunci când avem nevoie de ei. La mare distanță de propria noastră copilărie, după multe începuturi și finaluri, după eșecuri, căutări și rătăciri, când, “blocați” în haine de adulți ne-am întărit prea mult, am mai pierdut din curiozitate și din capacitatea de a ne bucura de micile minuni ale vieții. Copiii vin să ne re-învețe secretele unei vieți fericite.
Înainte de a fi mamă, am crezut că rolul meu va fi acela de a ajuta un om mic să devină mare, de a-i oferi toate instrumentele necesare pentru a știi să fie fericit, independent, curajos, empatic și bun. Ceea ce nu știam însă, este că și eu voi crește alături de el.
La trei ani și jumătate de când am devenit mamă am realizat că dacă ești cu adevărat alături de copilul tău, implicat cu mintea și cu inima în creșterea lui, descoperi că prin eforturile tale de a crește cel mai bun om posibil, treptat și tu, părinte, te transformi în cea mai bună versiune a ta. Copiii au acest efect asupra noastră, dacă îi lăsăm.
Sabina este minunată, și în fiecare zi mă surprinde cu bunătatea, cu dragostea și curajul ei. Nu am crezut niciodată (înainte de a fi mamă) că un copil de doar câțiva anișori ar putea să fie persoana care mă inspiră cel mai mult pe lumea asta. În cei trei ani și jumătate am învățat atât de multe de la ea și pentru ea încât pot spune cu certitudine că m-am transformat și eu.
Sabina m-a învățat:
– despre bucuria de a oferi un pic de fericire chiar și unor persoane necunoscute. La începutul primăverii, în fiecare zi când ne întoarceam de la grădiniță cumpăram mai multe buchete de ghiocei de la vânzătorii ambulanți de la metrou. Când treceam pe lângă ei, Sabina îmi spunea: Uite, nu cumpără nimeni de la ei! Hai să cumpărăm noi! Și uite așa am creat un obicei. Într-una dintre acele zile ne-am întâlnit cu o vecină care o îndrăgește mult pe Sabina. După ce ne-am salutat și am schimbat câteva vorbe am plecat spre casă. Chiar atunci am realizat că Sabina avea mânuța plină cu ghiocei și am uitat să îi oferim și vecinei noastre. Așa că îi spun:
– Of, am uitat să îi oferim un buchețel de ghiocei și vecinei. Sigur i-ar fi plăcut foarte mult. E un gest foarte frumos să oferi flori.
Mai facem câțiva pași și Sabina îmi spune: Hai să îi dăm ghiocei doamnei aceea! și îmi arată o femeie care venea spre noi pe trotuar. Nu o cunoșteam nici eu și nici ea. Era prima oară când o vedeam amândouă. Îi spun Sabinei să îi ofere flori dacă așa dorește. Când doamna respectivă ajunge în dreptul nostru, Sabina îi întinde un buchet de flori. Fața serioasă, parcă brăzdată de griji și supărări, se destinde și un zâmbet mare îi apare pe față:
– Sunt pentru mine? întreabă doamna încă surprinsă. Sabina îi răspunde afirmativ.
– Mulțumesc mult!!!! Mulțumesc!! Mi-ai făcut ziua așa de frumoasă! Nici nu știi ce fericită m-ai făcut!
– Cu plăcere! îi răspunde Sabina zâmbind și pleacă mai departe. Doamna, în spatele nostru, încă se uită după noi, încă ne spune încântată ce zi frumoasă i-am făcut (era ora 6 seara).
Sincer, am rămas și eu uimită câtă fericire a adus un gest atât de mic și de simplu. Când venea înspre noi, femeia părea abătută, dar în câteva secunde gestul frumos al unui copil a făcut-o să uite de griji, i-a înseninat ziua. Mărturisesc că eu nu aș fi avut curajul să ofer flori unei persoane necunoscute de pe stradă. Dar situația s-a schimbat de atunci.
– să fiu mai calmă. Am scris într-un articol anterior despre cum nu reușesc să îmi controlez tot timpul emoțiile puternice și despre tendința mea de a țipa în momentele de maximă tensiune. Și tot acolo am scris și despre procesul meu de recuperare. Simpla prezența a Sabinei în viața mea mă determină să fiu mai atentă la mine și mai ales mai sinceră cu mine. Nu e plăcut să observ unele lucruri la mine, dar nici nu mai pot pretinde că nu le văd. Când am un copil atât de minunat lângă mine, dorința de a deveni mai bună vine și ea natural. Și niciun efort nu e prea mare.
– să am mai multă răbdare. Dacă e un lucru pe care îl inveți când ești părinte acela este răbdarea. Când plimbi bebelușul o oră în brațe ca să adoarmă, când aștepți copilul 20 minute ca să se încalțe, când pregătirile pentru a ieși din casă durează cel puțin 40 de minute chiar și atunci când mergi la locul lui de joacă preferat, înveți să ai răbdare. Copiii nu se grăbesc niciodată, pe când noi adulții suntem tot timpul în viteză, chiar și atunci când nu avem nimic urgent de rezolvat. Partea bună e că răbdarea e ca un mușchi care trebuie antrenat. Noroc cu copiii noștri care ne bagă în cantonament în fiecare zi.
– să fiu mai curajoasă. O văd atât de mică, de necunoscătoare în ale vieții ( e de doar trei ani pe lume) și cu toate acestea înfruntă totul cu atât de mult curaj. Pare că nimic nu o sperie. Abordează situațiile noi, oamenii noi cu un curaj și o curiozitate care nu au cum să nu mă inspire. Se cațără în copaci înalți, escaladează stânci și se bagă în mulțimi de necunoscuți fără teamă, din contră cu mult entuziasm, în căutare de senzații noi, de prieteni noi. De parca știe ca dincolo de teamă, de dificultatea unui nou început se găsesc lucruri frumoase și oameni minunați.
– să trăiesc clipa. Pentru copii există doar momentul acesta și știu cum să se bucure cu adevărat de el. Niciun minut nu este irosit. Fiecare clipă aduce o nouă oportunitate de a învăța ceva nou, de a descoperi lucruri frumoase, de a iubi, de a mângâia, de a dansa, de a cânta…Nu există limite!
– să observ cu atenție lumea din jurul meu. Copiii sunt ca un burete, absorb tot din jurul lor și sunt permanent într-un proces de învățare. Sunt curioși și atenți în același timp, pun zeci de întrebări și te obligă, ca părinte, să deschizi ochii cu adevărat. Copiii ne ajută să redescoperim lumea prin ochii lor și ce lume frumoasă avem! Copacii, florile, melcii, râmele, gândacii, anotimpurile, cerul etc. Toate sunt niște minuni uitate, cu puteri miraculoase de a descreți frunțile. Tot copiii ne fac și mai deștepți. Pentru ei ne informăm, citim, ne îmbogățim cultura generală. De exemplu, știați că un stejar face primele ghinde abia când atinge venerabila vârstă de 40 de ani? Nici eu nu știam. Am aflat însă citindu-i Sabinei o mică enciclopedie pentru copii.
Acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le-am învățat de când sunt mamă. Fiecare zi vine însă cu noi lecții. Și este doar începutul! Abia aștept să văd ce urmează!
