(Acesta este un guest post de la Octavia. Despre ea și despre mutarea familiei ei în Anglia am scris aici.)
Zilele trecute, văzusem pe Facebook o postare semnată Horaţiu Mălăele despre experienţa nefericită cu şcoala, dar şi despre apariţia solară a unui dascăl care a văzut în copilul auster un posibil geniu. Am făcut paralela imediat cu ce a primit băiatul meu, Victor, la sfârşitul clasei a doua. Am încercat să traduc cât de cât mai aproape de înţelesul şi de muzicalitatea versului în limba engleză, dar, recunsoc, nu prea se potriveşte, aşadar, cei care înţeleg engleza vor putea prinde altfel frumuseţea mesajului.
,,Cred că eşti foarte special,
Şi vreau să ştii,
Că anul acesta a fost minunat,
Sunt foarte tristă să te văd că pleci!
Am realizat atâtea împreună,
Am râs, am zâmbit şi am învăţat,
Dar după această minunată călătorie,
Bucură-te de vacanţa de vară,
Apoi, adu-ţi aminte de noi şi vino să ne vizitezi,
Ne-ar plăcea foarte mult să te vedem cum creşti,
Ai multe de lucruri de învăţat,
Dar un lucru să nu uiţi niciodată:
Există ceva al tău care te face minunat,
Şi te va face să străluceşti oriunde te vei duce,
Astfel, fii tu insuţi şi fii mândru de tine, aşa cum eşti!’’
Câţi dintre noi nu ne-am fi dorit să auzim asta de la învăţătoarea noastră? Câţi am primit-o nu știu, eu personal, nu-mi aduc aminte foarte multe momente clare de căldură umană, deşi au fost câteva, dar, cu siguranţă, fiecare poate împărtăşi experienţe diferite, în lumile şi timpurile acelea grele. Menţionez că mesajul nu a fost adresat personal lui Victor, ci a fost unul comun, pentru toţii copiii de clasa a II-a, asta dovedind linia umanistă în care vrea să se înscrie educaţia şi relaţia profesor-elev, la o şcoala normală din Anglia, în vremuri când, şi în sistemul de învăţământ de aici, se adună multe nemulţumiri şi frustrări (reduceri substanţiale de fonduri, încărcarea programei şi programului profesorilor, mai exact aproape 60 pe săptămână, acuzele la care sunt supuşi profesorii în urma eşcurilor şcolare).
Menţionez că toate acestea le-am auzit chiar din interiorul sistemului, de la o prietenă, profesoară la o şcoală bună din Londra.
Cu toate acestea, umanismul este, în educaţia de calitate, veriga forte care împinge sistemul înainte. După ani de dispute şi întrebări s-a ajuns la concluzia că, în toate şcolile din lumea asta, cel care face diferenţa e omul din faţa clasei, minunea sau diavolul ăla care poate să-ţi spună ,, eşti un geniu!’’ sau ,,eşti un idiot!’’.
E greu să mai poţi spune ceva cu sinceritate atunci când nu mai trăieşti în ţara ta, pentru că, orice ai zice va fi taxat ca înfumurare. Mi-aş dori să ştiu câţi dintre noi, oamenii de astăzi, care au trăit şi au făcut şcoala, înainte, dar şi după 1989 au simţit ca dascălul lor este așa cum își doreau să fie. De câte ori aţi primit un mesaj ca cel de sus sau apropiat? Cu siguranţă sunt mulţi cei care au pe cineva în suflet, cineva care le-a deschis lumea şi inima, dar cazurile particulare nu au relevanţă prea mare pentru un sistem.
Dincolo de comparaţii, eu ştiu atâtea minuni de dascăli cum ştiu atâtea erori ale sistemului, goluri şi deziluzii. Explicaţii, justificări, toţi avem cu ce ieşi în faţă să scuzăm lipsurile, rigiditatea, prostia, dar ce nu am înţeles niciodată este cum poti justifica unui copil, că undeva, cândva, în toţi cei patru sau şase ani cât ai stat în faţa lui nu ai avut niciodată curiozitatea de a fi om.
