Educația Montessori are în centrul ei copilul, iar acest principiu se reflectă în toate activitățile pe care le fac copiii la grădiniță și la școală și în modul în care educatorii vorbesc cu cei mici. În sistemul Montessori, cuvintele adresate copiilor sunt alese cu grijă pentru a încuraja independența și gândirea critică. Știm cu toții că în creșterea și educația copiilor cuvintele au o forță fantastică care poate acționa pozitiv sau negativ asupra celor mici. Vorbele noastre ascund în spate așteptări, speranțe, principii de viață, iar când sunt puse împreună ele formează o adevărată hartă care îi ghidează pe copii în viață. Și tocmai de aceea modul în care le vorbim copiilor noștri este esențial pentru dezvoltarea lor.
Iată 6 fraze puternice pe care educatorii Montessori le folosesc in clasele lor și pe care ar trebui să le preluăm și noi în casele noastre:
1. Am văzut cât de mult ai muncit/te-ai străduit.
În clasele Montessori, focusul este pe proces și nu pe rezultat. Prin urmare, copiilor nu li se spune “Bravo” sau “Ai făcut o treabă bună” sau “Ce desen frumos ai făcut”, etc. În schimb feedbackul se referă la munca depusă, la concentrarea de care copilul a dat dovadă sau la atenția la detalii.
Educatorii Montessori consideră că o abordare concentrată pe proces și pe efortul depus construiește “a growth mindset”. Adică copiii vor crește și vor evolua crezând cu tărie că pot deveni mai buni în tot ceea ce fac dacă depun efortul necesar.
Așa că în loc de “Ce frumos ai desenat” ar trebui să le spunem copiilor “Am văzut cât te-ai concentrat ca să obții formele pe care le doreai și cât de atent ai selectat culorile” sau în loc de “Ești un băiat bun” ar trebui să îi spunem “Am observat cât de frumos te-ai purtat cu fratele tău ieri când ai împărțit jucăriile cu el”. Aceste cuvinte îi transmit copilului că îi observăm comportamentul, dar fără să îl judecăm.
2. Ce părere ai tu despre munca ta?
În pedagogia Montessori, copilul este propriul său profesor. Multe activități sunt gândite în așa fel încât copilul să își dea seama singur dacă a greșit și să se corecteze. Prin urmare, profesorul este mai mult un ghid care îl ajută să se descopere pregătindu-i activitățile și materialele cu care să lucreze. Iar analizarea propriilor rezultate sau “self-analysis”, cum spun americanii, constituie o etapă esențială în procesul de descoperire.
Așa că atunci când copilul te întreabă “îți place desenul meu?” încearcă să îl întrebi pe el ce crede despre desenul lui, cum s-a gândit să aleagă acele culori și ce îi place cel mai mult la desenul lui. În loc să determinăm copilul să caute tot timpul aprobarea sau aplauzele noastre, ar trebui să îi ajutăm să învețe să își evalueze singuri munca, să observe propriile progrese și să aspire la o continuă îmbunătățire.
3. Cu ce aș putea să te ajut?
În general, în clasele Montessori, copiii sunt lăsați să lucreze singuri, fără ajutorul educatorului. Unele activități însă se dovedesc mai dificile decât altele. Atunci când un copil se chinuie să facă o activitate, educatorii nu intervin direct să îi ajute. Asta le-ar putea sugera copiilor că adulții nu îi consideră capabili să ducă la bun sfârșit o activitate. În schimb, educatorii îi întreabă “Cu ce (parte) te-aș putea ajuta?“.
Metoda poate fi aplicată și acasă. De exemplu, dacă copilul este obosit, dar trebuie să strângă piesele de Lego, toată activitatea ar putea fi copleșitoare pentru cel mic. Așa că îl putem întreba “De ce culoare ai vrea să mă ocup eu?” sau “Strânge tu piesele albastre și le strâng eu pe cele roșii.”
4. Unde am putea căuta?
Independența este una dintre valorile cheie în pedagogia Montessori. Țelul educatorilor și al părinților care se ghidează după această metodă este să îi ajute pe cei mici să facă singuri activitățile de care sunt capabili (conform vârstei, pregătirii, etc). Prin urmare, deși ar fi mai simplu să le ofere copiilor soluția atunci când au o problemă, educatorii Montessori preferă să îi ghideze către răspuns cu ajutorul unor întrebări: “Unde ai putea căuta camionul?” sau “Pe cine ai putea întreba să te ajute?
Sau dacă copilul nu își găsește o șosetă sau un pantof, iar tu știi știi unde se află nu îi da răspunsul ci oferă-i întrebări ajutătoare: “Unde erai ultima oară când l-ai folosit? Te-ai uitat la tine în camera/sufragerie?”. O astfel de abordare consumă mai mult timp (va dura ceva până veți ieși pe ușă), dar în timp copilul va învăța să caute singur soluții și să se bazeze pe forțele proprii.
5. Ghidează-te după copil (Follow the child).
Aceasta este probabil una dintre cele mai cunoscute fraze din pedagogia Montessori. „Follow the child” înseamnă să ai încredere în copil și în ritmul lui de dezvoltare și să cauți motivele din spatele comportamentului. Aceste cuvinte ne reamintesc că fiecare copil este unic și are propriile lui nevoi si pasiuni.
Dacă cel mic nu pare interesat de cărțile pe care le citești, încearcă să fii mai atent la el, să observi ce îi place cel mai mult să facă. Și poate vei găsi o carte/o poveste pe acea temă. De exemplu, dacă îi place să deseneze sau să construiască, o poveste pe această temă îi va atrage atenția în mod sigur. Mai ales dacă după lectură faceți și o activitate inspirată de povestea respectivă.
Când ne ghidăm după copil reușim să îl vedem așa cum este, să îi hrănim pasiunile și să îi satisfacem nevoile lui. Nu pe ale noastre.
6. În această casă….
Educatorii spun “În această clasă”, însă noi părinții transferăm lecțiile și cuvintele acasă. Aceste cuvinte reprezintă o metodă de a le reaminti copiilor că există reguli pe care trebuie să le respecte. De exemplu: “În această casă luăm cina la masă/mâncăm așezați/nu mâncăm la televizor/ducem hainele murdare în coșul de rufe/ne așezăm papucii în dulap etc.”
Copiilor le place să facă parte dintr-o comunitate, își iubesc familia, iar aceste cuvinte le aduc aminte cum funcționează familia lor și care sunt legile după care ea funcționează în armonie.
Toate cele șase fraze sunt atât de simple și la îndemână încât mă mir că nu le-am folosit mai des până acum. Nu sunt multe și nici greu de ținut minte, dar pentru orice eventualitate le voi scrie pe o foaie de hârtie și le voi pune pe frigider pentru a le folosi cât mai des sau până când vor deveni parte din mine. Și de fiecare dată când le voi citi îmi voi reaminti esențialul: fetița mea meu este unică, are propriile ei nevoi și pasiuni, iar rolul meu este acela de a o ajuta să se descopere. Tot ceea ce trebuie să fac este să mă ghidez după ea.
Pentru scrierea acestui articol m-am inspirat de aici.
