Sunt o mamă perfecționistă și din acest motiv mă simt vinovată mai tot timpul. Pentru că deși îmi doresc să fiu o mamă perfectă pentru copilul meu și știu ce ar trebui să fac pentru a intra în acest rol, mărturisesc că rareori îmi reușește. Între a vrea și a face intervine viața cu problemele și urgențele ei. Și că să fiu sinceră pe deplin, mai intervin și eu cu nevoile mele egoiste de a mă odihni și relaxa. Și uite așa adorm în fiecare seară dezamăgită de mine și cu planuri mărețe de a o lua de la capăt a doua zi.
Dar zilele astea m-am gândit mai mult la perfecțiunea la care tânjesc atât și am realizat că nu e cel mai bun obiectiv pentru un părinte. De fapt, perfecțiunea a căpătat o reputație mai bună decât merită în realitate. În primul rând, este subiectivă. E posibil ca noțiunea mea de mamă perfectă să fie diferită de cea a copilului meu. Pentru mine o mamă perfectă este cea care se dedică total binelui și fericirii copiilor lor. Dar poate ceea ce eu consider că e bine pentru copilul meu sau ceea ce îl face fericit e greșit pe alocuri sau în unele momente. Noi, adulții și copiii, nu putem fi puși în tipare pentru că evoluăm tot timpul și o dată cu noi se schimă și dorințele noastre, nevoile și ideea de fericire. Și atunci e o misiune imposibilă să îți asumi că vei face pe cineva fericit tot timpul.
În al doilea rând, perfecțiunea ne anulează personalitățile. Ca să fiu permanent la dispoziția copilului meu, lucrând neîncetat pentru a-i satisface nevoile educaționale, de dezvoltare, de fericire, etc ar trebui să renunț la mine. Să îmi anulez nevoile și dorințele mele. Și viceversa. Pentru a fi un copil perfect (în accepțiunea mea, a educatoarei, a societății, etc), fetița mea ar trebui să își anuleze propria personalitate. Să se comporte în acord cu această idee de perfecțiune. Și atunci cum s-ar mai putea descoperi pe sine? Cum ar afla cine este ea cu adevărat? Ce o face fericită? Ce o întristează? Ce îi place cel mai mult să facă?
Și în plus, ce este un copil perfect? Cum arată? Cum se comportă? Este un copil care:
- doarme toată noaptea de când e bebeluș?
- nu face crize de furie niciodată?
- mânâncă tot din farfurie inclusiv brocoli și spanac?
- se joacă și singur?
- nu sare în bălți și nu se murdărește?
- stă cuminte la restaurant, alături de părinți?
- nu se urcă pe dulap și nici nu face lucruri periculoase pe care i le-a interzis părinții?
- nu țipă/nu plânge/nu mușcă/nu lovește?
- merge de bunăvoie acasă atunci când părinții îi spun că trebuie să plece de la locul de joacă?
- învață să citească de la 4 ani?
- la școală obține 10 pe linie la toate materiile?
- face curățenie în camera lui fără să îi spui, etc.?
Dar oare chiar ne dorim un astfel de copil? Tabloul trasat mai sus este unul lipsit de joc, de râsete, de distracție, de greșeli.
Iar copiii au nevoie să facă greșeli pentru a învăța lucruri și pentru a-și cunoaște limitele, au nevoie să plângă și să țipe de furie pentru a învăța să își gestioneze emoțiile, au nevoie să ni se opună pentru a-și manifesta propria personalitate, pentru a învăța să fie independenți, etc.
Viața însăși este imperfectă. Oare nu ar fi un eșec să pregătim copii perfecți pentru o viață imperfectă?
Așa că am decis să renunț la perfecțiune. E o povară prea mare pentru mine, dar și pentru fetița mea.
Și ce dacă nu sunt o mamă perfectă pentru Sabina? Ceea ce contează este că sunt o mamă îndeajuns de bună pentru ea. Iar dacă o veți întreba pe ea vă va spune că sunt cea mai bună mamă din lume. Mie asta îmi spune în fiecare zi. Și sunt sigură că și copiii voștri spun asta despre voi.
Pe parcursul vieții noastre împreună voi face multe greșeli. Voi țipa la ea mai des decât îmi doresc, uneori voi fi prea obosită pentru a mă juca cu ea, alteori poate voi fi nedreaptă cu ea (fără intenție) sau îi voi cere să facă lucruri care nu îi fac plăcere. Însă binele ei, respectul pe care i-l port vor constitui întotdeauna busola care mă va ghida în rolul de părinte. Iar în fiecare zi mă voi asigura că știe cât de mult o iubesc și cât de minunată este. Voi fi plasa ei de siguranță atunci când va avea nevoie de una și o voi sprijini în tot ceea ce își propune.
Poate nu sunt o mamă perfectă, dar pentru copilul meu sunt cea mai bună mamă din lume.
