Noi, părinții suntem toți niște sculptori de oameni. Zi de zi, prin comportamentul nostru, prin atitudinea și cuvintele pe care le folosim cu copiii noștri modelăm minți și suflete. Responsabilitatea este imensă, și de multe ori apăsătoare. Aceștia sunt anii în care trebuie să alegem întotdeauna ceea ce este corect față de copiii noștri, ceea ce le face bine pe termen lung. Cuvintele pe care le folosim, gesturile, privirile, toate contează enorm. Iubirea și blândețea deschid sufletele, clădesc stima de sine și aduc fericirea pe chipurile copiilor. În schimb, cuvintele dure, violența taie avântul celor mici și clădesc în timp un suflet încovoiat, care se vede mic, chiar și atunci când este mare.
Uitându-mă în jurul meu, am constatat că mulți părinți au uitat care este rolul lor esențial sau cel puțin i-au redus considerabil din importanță. Se folosesc cuvinte și expresii pe care cei mici nu le merită, dar care le vor imprima în mintea lor inocentă o imagine falsă despre ei înșiși. Dar ei nu au de unde să știe că este falsă. Pentru că părinții lor sunt oamenii în care ei au cea mai mare încredere, sunt cei care îi îndrumă în această lume mare, necunoscută și uneori înfricoșătoare. Sunt zeii lor în care nu au cum să nu se încreadă.
Am făcut o mică listă cu expresiile cel mai des auzite în jurul meu, pe care le consider nocive pentru dezvoltarea emoțională a celor mici și la care sper că tot mai mulți părinți vor renunța:
1. Nu te mai iubesc! Sunt cuvintele la care unii părinți apelează atunci când copiii au făcut ceva ce nu trebuia sau atunci când refuză să facă ceea ce le cer adulții. De exemplu: Dacă nu te porți frumos cu frățiorul tău/surioara ta nu te mai iubesc!, Dacă nu iei premiul I anul acesta mă supăr foarte tare și nu te mai iubesc! sau Dacă nu mă asculți, și nu faci ce îți spun eu, nu te mai iubesc!
Știu sigur că părinții nu cred ceea ce spun, însă copiii da. Utilizarea acestor cuvinte reprezintă un abuz emoțional asupra copiilor. Cea mai mare temere a copiilor (pe lângă aceea de a rămâne singuri) este aceea de a nu fi iubiți de cele mai importante persoane din viața lor, părinții.
E posibil ca aceste amenințări să funcționeze pe termen scurt, însă efectul lor pe termen lung este nociv pentru copii. O asemenea abordare a părinților, îi învață pe cei mici că nu sunt iubiți decât atunci când respectă anumite reguli, când fac ceea ce spune autoritatea din viața lor. Și da, acum, părinții reprezintă această autoritate, însă în viitor autoritatea din viața lor ar putea fi un anturaj nepotrivit, un personaj cu rele intenții, etc.
Pentru a se dezvolta frumos copiii au nevoie să știe că sunt iubiți necondiționat de părinții lor, că au întotdeauna o plasă de siguranță. Asta nu înseamnă că trebuie să le acceptăm necondiționat comportamentele nepotrivite. Copiii au nevoie de limite. Însă disciplinarea sau mai degrabă îndrumarea copiilor este mult mai eficientă atunci când este făcută cu blândețe și dragoste.
2. Nu poți. Copiii sunt foarte curajoși, nu își cunosc limitele și de aceea le testează permanent. Așa se face că cei mici ajung de multe ori în situații care îi depășesc total. Rolul nostru ca părinți este acela de a-i proteja, însă nu prin a le pune bariere. Iar, în opinia mea, “Nu poți” este o barieră pentru că induce ideea de incompetență pe termen lung, este definitivă și imprimă o etichetă la nivel mental și emoțional.
Cred că ceea ce copiii noștri ar trebui să învețe este că obstacolele și eșecurile sunt temporare. Dacă nu au reușit astăzi ceva nu înseamnă că nu vor reuși mâine sau peste o săptămână sau peste un an.
O soluție ar fi să înlocuim “Nu poți” cu “Încă nu ai reușit”. “Nu poți” implică noțiunea de eșec, pe când “încă nu ai reușit” pe cea de progres. Când îi spui copilului “încă nu” ai rezolvat o problemă, ceea ce el înțelege este că va reuși în cele din urmă dacă va depune mai mult efort. (Am scris mai multe pe aceste subiect aici).
Așa că data viitoare lasă copilul să își încerce limitele, stai alături și ajută-l dacă tu crezi că s-ar putea lovi serios, dar lasă-l pe el să descopere că deocamdată este un obstacol prea mare pentru el, iar apoi spune-i “Încă nu ai reușit!” Sau lasă-l să încerce jocurile și activitățile pentru cei cu 2-3 ani mai mari decât el și să își afle singur limitele. Dar nu uita să îi spui să mai încerce, pentru că limita de astăzi este doar temporară, dar dacă va mai încerca (când va fi mai mare și mai bine pregătit) și va depune efortul necesar, în cele din urmă va reuși.
3. Ești un copil rău/obraznic/prost/nesimțit… Toate sunt etichete pe care copiii nu le merită, iar utilizarea acestor cuvinte reprezintă o formă de violență. Copiii au nevoi emoționale pe care nu știu să le exprime întotdeauna și un mod de a comunica care nu este întotdeauna pe înțelesul adulților. În plus, fiecare copil e unic, fiecare are personalitatea lui și e posibil ca anumite comportamente să nu fie pe placul nostru. Poate uneori încearcă să ne atragă atenția într-un mod care nouă adulților ni se pare inadecvat. În spatele comportamentelor care atrag etichete precum “rău”, “obraznic” se ascund însă copii care au nevoie de dragoste, de atenție, de îmbrățișări și compasiune. Astfel de comportamente trebuie văzute ca strigăte de ajutor, de atenție din partea copiilor și nu ca o jignire adresată părinților, ca lipsă de respect sau ca o răzbunare.
Înainte de a-l biciui cu vorbele tale încearcă să afli cauza din spatele comportamentului lui, conectează-te cu copilul cu dragoste și înțelegere și îndrumă-l pe calea cea bună cu blândețe și compasiune. Rolul nostru, al părinților, este acela de a-i ghida pe copii în direcția corectă, acceptându-i și iubindu-i în același timp așa cum sunt.
4. Rusine!!! Este un cuvânt jignitor, care pune accent pe părerea celor din jur și nu pe nevoile reale sau pe sentimentele copilului. E un cuvânt utilizat în mod frecvent în cazul copiilor care încă nu au renunțat la scutec sau suzetă, sau dacă au renunțat, încă mai au accidente (în cazul scutecului). În ambele cazuri, este vorba despre etape pe care copilul le va depăși atunci când va fi pregătit cu ajutorul părinților care trebuie să aibă răbdare, să îl încurajeze și să îl susțină, nu să îl jignească sau să îi impună obiective imposibile. Suzeta îi aduce copilului alinare și confort. Renunțarea nu va fi ușoară, iar părinții trebuie să înțeleagă asta. Să ne gândim un pic la oamenii mari și la viciile lor. Cât de greu le este fumătorilor să se lase de fumat, sau celor care vor să slăbească să renunțe la mâncarea delicioasă cu multe calorii. Ca adulți, noi avem mult mai mult autocontrol decât cei mici al căror creier nu este încă pe deplin dezvoltat. Și atunci, de ce să înjosim și să jignim copiii pentru un comportament pe care nici adulții nu sunt în stare să îl adopte pe deplin.
Iar dacă copilul a făcut într-adevăr ceva greșit atunci trebuie să îi explicăm de ce este greșit și de ce nu trebuie să mai repete această greșeală, iar motivul real nu e niciodată că “este rușine”.
5. Nu mai plânge, nu mai fi supărat. Plânsul copilului (ca și cel al adultului) este întotdeauna semnul unei suferințe fizice sau psihice. Și atunci trebuie acceptat ca atare și tratat cu dragoste și atenție. E normal ca noi, părinții să ne simțim inconfortabil atunci când copilul plânge. Nu e ușor să asiști la suferința puiului tău, iar lacrimile lui ne provoacă și nouă durere. Dar asta nu înseamnă că trebuie să le punem capăt cu orice preț. De fapt, cel mai important lucru pe care putem să îl facem în astfel de momente este să le acceptăm lacrimile și să îi luăm în brațe. În acest fel le transmitem mesajul că îi înțelegem și că suntem alături de ei. Atunci când plâng, atunci când sunt supărați, copiii au nevoie mai mult decât oricând să fie luați în brațe, să fie acceptați cu toate trăirile lor și iubiți.
Dacă îi forțăm să nu mai plângă, nu înseamnă că nu mai suferă. Emoțiile acelea negative vor rămâne acolo, pentru că nu au fost exprimate și eliberate și vor răbufni mai târziu.
Plânsul nu trebuie stigmatizat. Respingând tristețea şi lacrimile ca pe un semn de slăbiciune sau ca pe un defect le putem afecta copiilor sănătatea emoțională. Copilul trebuie să știe că viața este compusă din zâmbete, râsete și lacrimi, din clipe de fericire și de tristețe. Și este normal să încerce toate aceste sentimente. Așa e viața! (Am scris mai multe despre plânsul copiilor și cum s reacționăm în astfel de momente aici).
Asta este lista mea în acest moment. Poate mai sunt și alte cuvinte și fraze nocive pentru dezvoltarea emoțională a copiilor noștri, pe care am uitat să le menționez, iar în acest caz vă rog să mi le aduci în atenție. Nu e ușor să fii părinte, de fapt este extrem de greu. Trebuie să fii tot timpul în alertă, să îți analizezi comportamentul, vorbele, atitudinea. Nu poți niciodată să lași garda jos. Și tocmai de aceea uneori mai și greșim. Am spus și am făcut și eu lucruri pe care le-am regretat ulterior. Însă de fiecare dată încerc să învăț ceva din eșecurile mele ca părinte și să le corectez.
5 comments
Minunat articol, sunt intru totul de acord. Nu reusesc sa scap insa de automatismul “nu mai plange/nu mai fii suparat”. Micuta mea are 7l , si de cate ori plange o iau in brate, o mangai si i zic nu mai plange.
Nu am reusit sa gasesc un inlocuitor bun, poate imi poti da tu niste rezolvari ? Ce suna mai bine, cu ce o pot obloji astfel incat sa nu i impun sa nu mai planga?
Buna Flavia! Of, si eu am avut si inca mai am unele automatisme. In cazul plansului, primul lucru pe care ai putea sa i-l spui bebelusului tau este “Sunt aici langa tine” si apoi, in functie de situatia care i-a provocat plansul, raspunsul poate fi elaborat. Daca s-a lovit: Te-ai lovit de… si acum te doare. Imi pare rau. Sunt aici langa tine. O sa te tin in brate pana cand o sa te simti mai bine sau cat ai tu nevoie.
Daca a cazut, dar nu s-a lovit, doar s-a speriat: Te-ai speriat! Nu te asteptai sa se intample asta. Sunt aici langa tine….
Daca un copil i-a luat jucaria la locul de joaca sau el a luat jucaria unui alt copil care nu a vrut sa i-o dea: Esti suparat! Iti placea jucaria! Voiai sa te joci cu ea, dar X ti-a luat-o. Este jucaria lui, iar deocamdata nu este pregatit sa ti-o dea. Hai sa asteptam pana cand va fi pregatit sa o imparta cu tine. Eu sunt aici langa tine! Cand te simti mai bine poate incercam toboganul, leaganul, etc.
Cred ca este important sa ii aratam copilului ca il intelegem, ca ii acceptam sentimentele si ca suntem alaturi de el in aceste momente dificile pentru el.
Mult succes!
Flavia, asa cum zice si Nicoleta, valideaza emotii si trairi. Te zgarie pe suflet plansul copilului, dar e exact ca un medicament. Nu e placut, dar vindeca. Pe mine m-a ajutat mult cartea “Lacrimi si crize de furie”, iar pt bebelusi ” Bebelusul meu intelege tot” de A. Solter. Nicoleta, sper ca nu te superi ca m-am bagat si eu in didcutie! Bafta mamici!
Multumim mult pentru sfaturi si recomandari! 🙂