Eram însărcinată în 12 săptămâni când medicul m-a anunțat că “cel mai probabil” voi avea o fetiță. Până atunci, le spuneam curioșilor, că nu mă interesează ce sex va avea copilul, important era să fie sănătos. Și era adevărat, însă în sufletul meu, în momentele de maximă sinceritate cu mine însămi, știam că îmi doresc o fetiță. Așa că acea zi de primăvară rămâne una dintre cele mai fericite din viața mea. Soțul meu nu a primit însă vestea cu același entuziasm. Era și el fericit, însă nu la nivelul la care mă așteptam. Luat la întrebări mai târziu mi-a mărturisit și de ce a reacționat așa: “Pentru fete e mai greu! Femeile au o viață mai grea!”.
Și deși mă doare să o spun: are dreptate! Egalitatea de șanse este doar un discurs la modă, pentru că în realitate cultivăm aceeași mentalitate, aceleași stereotipuri! Copiii sunt învățați de mici unde le este locul în societate în funcție de gen. Și deși în naivitatea mea am crezut că generația mea este mai răsărită, o piesă de teatru la care am fost duminică cu Sabina m-a revoltat și m-a adus cu picioarele pe pământ.
Trebuia să vedem o piesă cu Peter Pan și căpitanul Hook. Însă actrița care trebuia să o joace pe Wendy s-a îmbolnăvit așa că actorii rămași au trebuit să improvizeze ad-hoc un spectacol. Maestrul de ceremonii a fost Peter Pan care s-a gândit să îi aducă pe copii pe scenă într-un spectacol de pantomimă. Copiii mai mari au intrat în joc. Primii au fost băieții care au primit drept probă “de foc” să arate cât sunt de puternici și să mimeze cum ridică butoaie imense și foarte grele. Au urmat fetițele. Au urcat pe scena vreo 6-8 fetițe pregătite să arate și ele cât sunt de puternice. Însă Peter Pan a avut alte planuri:
– Să vedem cum dau fetițele cu mopul! Cine dă mai repede? Și mai repede?
Și fetițele săracele dădeau din mâini cu viteză să se ridice la înălțimea așteptărilor. M-am înfuriat teribil! Am simțit că iau foc! M-am ridicat de pe scaun și într-un moment în care Peter Pan a tăcut din gură i-am spus la ureche:
– Să știți că și fetițele sunt puternice! Și se pricep la multe lucruri, nu doar la dat cu mopul!
A zâmbit încurcat și nu a spus nimic. A venit din nou rândul băieților să urce pe scenă. De data asta au trebuit să dovedească că sunt puternici și capabili să aducă bogății acasă. Așa că eu au primit sarcina de a mima cum cară lingouri grele de aur. Și au reușit! Că doar toți băieții sunt puternici, nu?
Vine din nou rândul fetițelor, iar Peter Pan spune:
– Ne-au spus mămicile că și fetițele sunt puternice. Hai să vedem cât sunt de puternice!
În joc intră și căpitanul Hook, interpretat, culmea, de o femeie și le spune fetițelor:
– Acum suntem în bucătăria corabiei și vom face o prăjitură! (???!!!) Haideți să spargem ouăle! Și acum le batem! Repede, fetelor! Repede!!! (deci de la spălat pe jos s-au mutat la bucătărie)
Eu îmi dau o palmă peste frunte. Mă uit, ascult și nu îmi vine să cred. Bănuiesc că Peter Pan m-a văzut și încearcă stângaci să mai repare ceva:
– Și acum luăm un castron și mai greu cu 50 de ouă! Ia să vedem cât sunteți de puternice? … Și acum un castron și mai mare, cu 100 de ouă! Ce greu e!!! . s.a.m.d.
Am citit acum câteva zile un citat care mi-a rămas întipărit în minte: “Copiii sunt precum cimentul ud. Orice lucru care îi atinge lasă urme” (În original: Children are like wet cement. Whatever falls on them makes an impression”- – Haim Ginott).
Cu alte cuvinte, felul în care vorbim cu copiii noștri, atitudinea noastră în ceea ce îi privește și așteptările pe care le avem de la ei devin vocea lor interioară. Ce au înțeles fetițele din jocurile la care au participat sau la care au asistat? Că băieții sunt puternici și aduc “aur” acasă, iar locul femeilor este în bucătărie la făcut mâncare și dat cu mopul. Cât de nedrept este acest mesaj?
Bombardând copiii cu astfel de mesaje, prin cărți, teatru, filme sau alte medii, îi programăm practic să gândească după niște principii eronate, să aplice dublul standard în funcție de gen. Le spunem băieților că doar ei sunt puternici și capabili să aibă grijă financiar de familie, în timp ce locul femeilor este la mătură și la aragaz. Mamele de băieți sunt mândre că au fii puternici și îi învață că jucăriile roz, ustensilele de bucătărie, păpușile și alte jucării “feminine” sunt doar pentru fetițe și e o rușine să se joace cu ele. Îi învață că fetițele sunt plăpânde și neajutorate, iar ei sunt eroii care trebuie să le salveze. Iar fetițele sunt învățate că mașinuțele sunt pentru băieți, și că tot ei sunt cei puternici și curajoși, sunt îmbrăcate în rochițe vaporoase și ciorapi albi și certate atunci când se implică în activități care le murdăresc că doar ele sunt fetițe delicate ca niște flori…
Sabina are aproape trei ani și jumătate și o mulțime de prietene. Și toate aceste fetițe de 3-4 ani pe care eu le cunosc sunt curajoase, puternice și foarte inteligente. În varianta lor adultă nu mi le pot imagina decât mutând munții din loc pentru a schimba lumea în mai bine. Sunt fetițe care învață într-un ritm amețitor, cu o logică și un vocabular care mă năucesc, care se urcă pe tobogane înalte și necunoscute chiar dacă le este teamă, care aduc acasă (cu mânuțele lor) pietre imense pentru a le încălzi și îngriji, sunt fetițe care oferă flori necunoscuților pe stradă și care se iau în brațe atunci când una dintre ele plânge sau a fost rănită.
Și simt că societatea în care trăiesc vrea să le strivească spiritele, să le pună într-un loc care nu este al lor sau cel puțin nu exclusiv al lor. Și este vina noastră, a adulților, pentru că în 2016 cultivăm încă stereotipurile de gen.
Menținând aceste stereotipuri le limităm copiilor noștri șansele la viitorul pe care ei îl doresc pentru ei, la viitorul pe care îl merită și pentru care au toate calitățile necesare. Creând anticipat scenarii pentru ei îi împiedicăm să își descopere talentele și să se dezvolte.
Schimbarea trebuie să pornească de la noi, adulții! Copiii noștri sunt perfecți! Haideți să nu îi stricăm, să nu le retezăm aripile pentru că am face un mare deserviciu umanității.
6 comments
Foarte adevărat ce zici.
Totuși, trebuie avut in vedere faptul ca in ceea ce privește egalitatea între sexe, exista o problema primara: când se fac mari, băiețeii au oarece bucurii la fetițe iar fetițele, unele dintre ele, natural, vor exploata acest lucru: băiețeii procura iar fetițele (acele unele) se vor simti bine ca beneficiari. Pentru aceste fetițe se aplica stereotipurile. Pentru cele care însă vor sa mute munții, vor sa fie pe picioarele lor, ei bine aici apare provocarea si greutatea in viața: cum sa fii ca un bărbat dar sa poti sa ai si o viața personală, familie, cariera, copii (sarcina), independența.
Oricum ai da-o, viața de fetița este mai grea.
Sunt tata de fetița, știu ce zic, ma așteaptă o munca grea sa o îndrum corect spre a putea muta munții si sa fie si fericita in același timp.
Pai ce e atat de grozav in cazul unei femei care e puternica si ridica butoaie? A se tine totusi minte ca barbatii care ridica butoaie muncesc de multe ori ca salahori in porturi, nu ca Schwarzenegger pe platoul de filmare. Si pana la urma, ce e asa grozav in a ridica butoaie ca barbat daca esti printre aia slabi si abia ridici un butoi pe jumatate plin? Sigur, e super sa fii barbat si sa ridici cel mai mare butoi. Dar daca esti barbat si abia ridici mopul de jos? Si societatea nu prea te priveste bine cand dai cu mopul, pentru ca asta este o activitate feminina? Ori tu doar la asta ai fi bun, la dat cu mopul? Bleah! Nu cred ca e tocmai un vis sa fii barbat. Intrebati doar barbatii daca nu se gandesc uneori ca ar fi fain sa fie femei.
Un articol in care imi regasesc propriile observatii. Si nu sunt mamica inca, dar tot vad in jurul meu acest dublu standard, mentinut sub o pojghita de politically correctness. Din pacate o mare parte din vina o au tot unele femei – mai exact mamele de baieti, nu doar cele sufocante, dominatoare, ci si cele animate de intentii bune. Inconstient sau nu, le ofera copiilor lor totul pe tava, se transforma intr-un fel de servitoare pentru ei, si astfel le creaza acestora mai tarziu in viata aceasta atitudine fata de femei.
Cunosc mamici de baieti pe care nu i-au invatat nici sa isi ia farfuria din fata dupa ce mananca, nici vorba sa o spele sau macar sa o puna in chiuveta. Unul din acesti copii – acum student – ramane nemancat daca nu este mama lui sa ii puna farfuria in fata; nu stie nici sa dea drumul la aragaz ca sa incalzeasca mancarea din frigider.
Modelele copiilor sunt parintii. De la ei invata despre oameni si despre viata. E foarte important ca parintii sa se intrebe: ce fel de om vreau sa cresc? cu ce valori? Si ce pot face eu ca parinte ca sa il duc in aceasta directie? Dragostea nu e de ajuns in cresterea si educarea copiilor. Este nevoie si de multa responsabilitate. Din pacate insa, multi parinti nu isi pun astfel de intrebari si nu isi asuma in mod responsabil rolurile pe care le au in a preda societatii noi oameni – buni, functionali, empatici.
Presiunile asupra baietilor mi se par mai mari. ei trebuie sa fie puternici, sa faca lucruri, sa ajute si sa dea. Mi se pare ca baietilor li se induce ca trebuei sa efectueze meserii autoritare si grele.
Senzatia mea este ca in viata cand o fata face ceva in general este laudata, in cazul baietilor mai rar, pt ca este ceva asteptat si drept urmare nu e laudat.
Am colegi care se plang ca baietii lor sunt certati si amenintati cu scaderi de note la purtare si referate cand lovesc do fata, insa cand fetele fac acelasi lucru totul e tratat cu indiferenta totala si raspunsurul este “asa, si?”.
Mai tarziu in viata discriminarea negativa mi se pare ca loveste mai mult barbatii decat femeile. In Romania exista mai multi barbati someri decat femei, totusi campanii dedicate locurilor de munca sunt pt femei, nu barbati. Corect ar fi poate ca actiunile sa se indrepte catre cei defavorizati, si nu in functie de sex.