Am avut şi noi serbare la grădiniţă. Deşi nu sunt un mare fan al serbărilor, m-am simţit bine. Şi asta pentru că am văzut-o pe Sabina fericită. I-a plăcut să cânte alături de colegii ei, dar mai ales au încântat-o atenţia, aplauzele şi bucuria imensă pe care a văzut-o pe chipurile părinţilor.
Şi a mai fost şi Moş Crăciun, partea preferată a tuturor copiilor. M-au emoţionat şi pe mine emoţiile lor sincere, bucuria de a-l avea acolo pe eroul lor, personajul preferat al acestor zile. Însă Moş Crăciun m-a dezamăgit. De când a intrat în sală şi până a plecat şi-a condiţionat dragostea şi cadourile de un comportament model al copiilor:
– Aţi fost cuminţi?
– I-aţi ascultat pe mama şi pe tata?
– Mă întorc şi la anul. Să fiţi cuminţi şi să ascultaţi de părinţi!
Cam ăsta a fost laitmotivul serii. Acesta a fost mesajul transmis unor copii de 3-4 ani. Şi nu a fost singurul adept al acestor mesaje. Educatoarea i-a rugat pe părinţi înainte de serbare să transmită un mesaj pe care Moş Crăciun să îl spună copilului atunci când îi oferă cadoul din sacul său. Am auzit din nou cuvinte precum “cuminte” şi “să asculţi”.
Şi mă uitam la acei copii inocenţi care îl priveau pe Moş Crăciun ca pe Dumnezeu şi în loc să primească de la eroul lor cuvinte de laudă auzeau doar condiţionări. Aş fi vrut ca acei copii să audă mai degrabă: Ce fericit sunt că vă văd! Abia aşteptam să ajung la voi! Sunteţi minunaţi! Sunteţi extraordinari!
Sabina nu e un copil cuminte în accepţiunea tradiţională a cuvântului (oricare ar fi ea). Aş fi îngrijorată dacă ar fi aşa. Imaginaţi-vă un copil de 4 ani care vine de la grădiniţă, se spală singur pe mâini, se aşază singur la masa, mănâncă tot din farfurie şi fără să fac mizerie, apoi se duce în camera lui unde se joacă singur până când îi spui că este ora de culcare, moment în care se îmbracă singur în pijamale, se spală pe dinţi şi se culcă în pătuţul lui.
O fi comod pentru părinţi să aibă atât linişte, însă mie mi se pare mai degrabă un scenariu înfricoşător. Unde sunt râsetele care să umple de bucurie casa? Unde sunt jocurile în doi sau trei? Unde este nevoia aceea de a te sufoca cu dragostea lui, de a sta lângă inimioara ta? Unde sunt negocierile? Unde este acea frumoasă nebunie pe care o aduc copiii în viaţa noastră? UNDE ESTE COPILUL?
Într-o casă în care locuieşte un copil nu ar trebui să fie linişte decât noaptea. La 3-4 ani treaba copiilor nu este să fie cuminţi. La această vârstă ei trebuie să se joace, să râdă, să sară, să testeze limite, să cerceteze, să înveţe, să descopere….Cuminţenia nu este înscrisă în codul genetic al copiilor mici pentru că pur şi simplu nu este ceva natural.
La aceste vârste copiii nu se prea pricep să asculte de părinţi, însă fac o treabă excelentă în a-i imita. Aşa că noi suntem cei care ar trebui să fim “cuminţi” şi responsabili şi să adoptăm comportamentele pe care le dorim la copiii noştri.
Nu poţi să îşi doreşti un copil independent, curajos, sigur pe el şi acasă să îi predai obedienţa absolută şi frica.
Aşa că dragă Moş Crăciun, cred că e timpul să îţi schimbi mesajul, să le spui copiilor cât de minunaţi sunt şi ce fericiţi am fi noi, părinţii dacă ar rămâne la fel de minunaţi şi în anii care vin.
La final, iată mesajul pe care i l-am dat lui Moş Crăciun pentru a-l citi Sabinei:
“Eşti o fetiţă extraordinară, iar părinţii tăi cred că eşti perfectă aşa cum eşti. Să te distrezi pe cinste descoperind lumea din jurul tău!”
Dacă ţi-a plăcut acest articol dă un Like paginii de Facebook Jurnal de părinte sau abonează-te la Newsletter pentru a primi săptămânal ultimele articole publicate pe blog.
6 comments
Foarte bun articolul. Intr-adevar, e infricosator scenariul descris de tine in alineatul 5. Imi place mult fraza “Cuminţenia nu este înscrisă în codul genetic al copiilor mici pentru că pur şi simplu nu este ceva natural.”, o sa incerc sa o tin minte. Multumim pentru idei!
Mulţumesc pentru feed-back, Răzvan. Să ştii că şi eu trebuie să îmi reamintesc câteodată lucrurile astea. Cred că în multe situaţii avem aşteptări nerealiste de la copiii noştri.
Intr-adevar, copiii trebuie sa fie copii, sa rada si sa umple lumea de bucurie. Dar de ce acest lucru trebuie sa fie mutual exclusiv cu a fi cuminte? Cu-minte. De ce un copil nu poate fi copil daca au grija de jucariile lor si si le pun la loc dupa ce se joaca, de camera lor sau ajuta la stransul mesei? In jur, la gradinite si la scoli, vad mult prea multi copii egoisti si, mai rau, parinti si mai egoisti in ceea ce priveste copii lor, care sunt atat de minunati incat serbarile trebuie intrerupte ca sa li se aranjeze pliul de la hainuta. Ce e gresit in a cere copilului tau sa te ajute la o treaba, sa isi pastreze lucrurile ingrijite – iar tu il rasplatesti jucandu-te cu el si descoperindu-i minunile lumii? Intelepciunea de a convietui in societate nu e nici ea innascuta si extremele in incurajarea individualismului pe care le vad in jur – “esti minunat, fii tu insuti, esti perfect” spuse neconditionat duc la adulti la fel de egocentrici si egoisti. Poate ca toti ar trebui sa fim mai “cu-minte”.
Bineînţeles că nu e nimic în neregulă în a învăţa copilul să strângă după el sau să îşi ajute părinţii. Şi eu o fac şi în funcţie de vârsta copilului toţi părinţii ar trebui să insiste şi să înveţe copiii să fie responsabili, să aibă grijă de spaţiul lor de joacă, să strângă după ei. De exemplu, fetiţa mea spală vasele. Bineînţeles că nu iese totul perfect şi trebuie să revin eu ulterior, însă important este ca ea să capete aceste obiceiuri. Le va îmbunătăţi cu timpul. Însă eu mă refeream în acest articol la condiţionarea cadourilor de Crăciun de un comportament model. Când noi oferim cadouri soţilor, părinţilor, prietenilor nu facem nicio referire la comportamentul lor de peste an sau cel dorit în anul care vine. Oferim pur şi simplu cadourile din dragoste. Le oferim chiar dacă persoanele din viaţa noastră nu sunt perfecte.
Şi da, eu consider că cei mici trebuie să audă des “esti minunat, fii tu insuti, esti perfect”. Dar asta nu înseamnă că îi lăsăm să facă ce vor. Nu ii vom spune “esti perfect” cand el tocmai si-a lovit fratele sau prietenul, nu ii vom spune “esti minunat” cand a varsat intentionat vasul cu mancare pe jos, etc. Este vorba despre un echilibru si cred ca parintii “cu-minte” stiu care este acest echilibru. Totul trebuie făcut cu respect, blândeţe şi în acord cu etapa de dezvoltare a copilului. Şi mai ales trebuie să ne asigurăm copiii de dragostea noastră necondiţionată. Iar asta nu inseamna sa le spunem permanent cat de perfecti sunt, ci sa nu ne retragem afectiunea dupa ce au facut o boacana. De exemplu, nu le spunem “nu te mai iubesc pentru ai lovit-o pe sota ta”, insa atunci cand, dupa ce a facut ceva gresit, copilul intreaba “ma mai iubesti?”, mama sau tatal sa ii raspunda “da, te iubesc. Eu te iubesc orice ai face insa m-a suparat foarte tare ce ai facut pentru ca….”
La serbarea de Craciun a fiicei mele, la clasa pregatitoare, mosul (tatal unei fetite din clasa) l-a luat pe genunchi pe un baietel si i-a spus: “Eu am vazut un nume pe lista neagra” . Baietelul isi pusese deja mainile la urechi ca sa nu-i mai auda pe copii strigandu-i numele. Intr-adevar, baietelul fiind super activ si avand anumite dificultati in a sta linistit la ore, fusese trecut pe lista neagra (care face mai mult rau decat bine). Dar Mos Craciun sa faca asta si mai ales de fata cu toti parintii si copiii?! Mi s-a parut ca a facut o mare greseala si un lucru urat.
Lista neagra la clasa pregatitoare??!!! Daca sunt niste probleme pe care invatoarea le-a constatat in cazul baietelului, acestea trebuie discutate doar cu parintele si gasita o solutie care sa fie aplicata in colaborare scoala-familie. In niciun caz nu trebuie pus la zid copilul in momentul pe care el l-a asteptat cu atat de multa bucurie si speranta. Sper ca parintii au sesizat comportamentul total neadecvat al scolii si al lui Mos Craciun si vor lua masuri.