Am fost joi seară la Serile Totul despre Mame (ediția 34) și am ascultat-o pe Ana Maria Drăguța psiholog clinician și psihoterapeut vorbind despre crizele de plâns ale copiilor și despre strategiile pe care noi, părinții ar trebui să le abordăm în aceste situații. Multe dintre informații le știam deja, însă m-am gândit să le împărtășesc cu voi, pentru că ele sunt foarte utile pentru părinți.
De ce plâng bebelușii și cum trebuie să reacționeze părinții
Bebelușii au o mulțime de motive pentru care să plângă. În primul rând pentru ei totul este nou, totul este stresant. Au ieșit din burtica mamei unde era perfect, cald, primeau totul automat (mâncare, oxigen) și au ajuns într-o lume înfricoșătoare. Fiecare zgomot, obiect cu care intră în contact este nou. Hrana nu mai vine automat, ci trebuie să o ceară, începe să simtă foame, sete, frig, căldură și mai ales mama lui nu e permanent lângă el. Și toate aceste lucruri îl sperie la început. Prin urmare are destule motive pentru care să plângă.
Pentru bebeluș, plânsul este principalul mijloc de comunicare. Asta este limba pe care el o “vorbește”. Ce trebuie să facă părinții? În primul rând să fie lângă bebeluș. În astfel de momente, copiii au nevoie de contact fizic și vizual, de consolare și înțelegere, de încurajări și asigurări verbale. Copiii lăsați să plângă singuri își vor pierde încrederea (sau mai degrabă nu o vor căpăta) în lume și în oameni.
Copiii au nevoie să plângă
Plânsul e blamat foarte mult în societatea noastră. Este un simbol al suferinței, dar și al slăbiciunii, al vulnerabilității. Dacă plângi, înseamnă că ești slab, iar în viață doar cei puternici câștigă.
Dar acest lucru e fals, spune psihologul Ana Maria Drăguța. Plânsul este o nevoie bazală a omului, la fel ca și râsul, și are multe efecte benefice asupra noastră.
Dar să o luăm de la început Pentru copii, plânsul este:
- o manieră de comunicare a nevoilor, a durerilor sau a momentelor dificile
- un răspuns normal atunci când sunt copleșiți de sentimente puternice (oboseală, frustrare, foame, sete, teamă, rușine, etc)
- un mecanism natural de eliberare a stresului și de vindecare a sentimentelor rănit.
Prin urmare, copiii au nevoie să plângă pentru a se elibera de toate aceste stări. Dar ei nu plâng întotdeauna chiar în momentul în care trăiesc acele sentimente, acele frustrări. Și de aceea uneori, motivele pentru care încep să plângă ne par nouă adulților de-a dreptul absurde: pentru că s-a rupt biscuitele în două și el îl voia întreg, sau pentru că el vrea să bea cu paharul roșu nu cu cel verde, etc. Însă în astfel de cazuri, aceste evenimente sunt doar declanșatorul de care au nevoie pentru a începe să plângă, pentru a se elibera de niște emoții sau stări mai vechi. Ele nu sunt motivele reale.
Efectele benefice ale plânsului
Copiii trebuie să plângă pentru a se simți mai bine și de aceea părinții trebuie să îi lase să plângă chiar dacă nu se simt confortabil în acele momente. Iată care sunt efectele bio/psiho/sociale ale plânsului:
- plânsul îmbunătățește sănătatea emoțională
- acceptarea plânsului contribuie la crearea unui atașament sănătos între părinte și copil (copilul se simte iubit și acceptat nu doar când e vesel și râde, dar și în momentele lui grele)
- acceptarea plânsului crește stima de sine a copilului (cu fiecare situație grea pe care o depășește copilul se simte mai puternic, mai sigur pe sine, știe că data viitoare când se va confrunta cu o situație asemănătoare va putea să îi facă față)
- copiii care plâng cât au nevoie învață mai bine (odată ce s-au eliberat de emoțiile care îi stresau se pot concentra la învățat).
Plânsul copilului nu e ușor de tolerat pentru că e semnalul unei dureri, a unei suferințe, iar pentru noi, părinții e greu să asistăm la suferința puiului nostru. Și pentru că noi suntem ocrotitorii copilului și ne simțim responsabili pentru el, plânsul lui ne poate inocula ideea că nu suntem părinți buni. Așa că prima reacție, primul gând e să îl facem să nu mai plângă. Dacă nu îi auzim durerea, înseamnă că ea nu există, nu? Bineînțeles că nu. Și atunci ce facem? Iată ce spune psihologul și psihoterapeutul Ana Maria Drăguța:
- Reglați-vă emoțiile pentru a putea accepta sentimentele puternice ale copilului. În momentele lor dificile, încărcate cu multe emoții, copiii au nevoie de părinți calmi. Dacă suntem și noi nervoși nu îi putem ajuta. De aceea este necesar ca mai întâi să ne liniștim atât cât e necesar pentru a face față situației cu empatie și calm.
Impuneți limite arătând compasiune - Stabiliți orice limite sunt necesare pentru siguranța tuturor (înainte de orice asigurați-vă că cel mic și cei din jurul lui sunt în siguranță)
- Nu trimiteți copilul în altă cameră singur să se “liniștească” când plânge sau se înfurie. Va simți că nu este acceptat și iubit în aceste momente, iar plânsul, exprimarea emoțiilor va căpăta o conotație negativă în viitor.
- Când țipă să plecați, rămâneți aproape. Copilul nu vrea cu adevărat să plecați, nu vrea să fie singur în acel moment dificil pentru el. Puteți să îi spuneți: Uite, am făcut un pas în spate, dar rămân aici, alături de tine cât ai nevoie.
- Ignorați impolitețile din timpul crizei de plâns și nu o luați personal. La furie, la supărare, copiii (la fel ca adulții) spun multe lucruri pe care nu le cred cu adevărat.
Prin urmare, plânsul nu e chiar așa de rău. Pentru copii e ca un super erou deghizat în Bau-Bau. Poate părea înfricoșător, dar face fapte bune și după “vizita lui” copiii se simt mai bine. Oricât ne-am dori contrariul, copiii noștri vor suferi și ei, vor avea dureri, frustrări, supărări. Nu îi putem scăpa de ele, fac parte din viață și trebuie să le cunoască, să accepte existența lor și mai ales să învețe să le gestioneze, să se vindece de ele. Iar plânsul are acest rol.
Pe aceeași temă citiți și: Lăsați copiii să plângă și luați-i în brațe
