Părinte în Franța: Despre nașteri de vis, obsesia pentru copii perfecți și obligațiile impuse copiilor încă de la creșă

Alexandra a venit în Franța pentru prima dată în 2002, la facultate. Doi ani mai târziu s-a întors pentru a-și echivala studiile, iar de atunci nu a mai părăsit Franța pentru că în acel an l-a cunoscut pe Nicholas, cel care îi va deveni soț mai târziu. De atunci, familia s-a mărit cu încă doi membri odată cu nașterea celor două fetițe Amanda (8 ani) și Olivia (3 ani). Despre viața de mamă în Franța, obligațiile “barbare” impuse copiilor la grădiniță și obsesia francezilor pentru perfecțiune o las pe Alexandra să ne povestească:

Despre francezi și primul contact cu Franța: Primul contact cu Franța l-am avut in 2002, când am venit pentru un masterat. Atunci am întâlnit, in campusul universitar, un grup de romani (de la diferite facultăți) si din păcate ne izolasem singuri. La facultate, la masteratul meu, erau foarte mulți străini, in special din Est si era mai ușor sa comunic cu ei decât cu colegii francezi. Adevarul e ca nu aveam o imagine corectă despre caracterul francezilor: îi credeam foarte primitori și deschiși. Dar sunt doar foarte politicoși, iar acum, după 12 ani de locuit în Franța, înțeleg si de ce: a fost o perioadă când au primit cu brațele deschise foarte mulți imigranți (în special din Orient) și din păcate, în loc sa fie apreciați, au fost criticați de imigranți, care au și au încercat să le schimbe cultura și obiceiurile. Cum primul contact cu Franța, nu a fost unul tocmai fericita, fiind izolata cu grupul de romani, în 2004 am decis să revin și să cunosc Franța și poporul francez mai bine. Sunt oameni foarte politicoși, dar nu prea prietenoși.

Despre naștere și o moașă-minune: In 2007 s-a născut Amanda. Am avut o sarcina cu mici probleme si din aceasta cauza mi s-a acordat concediu de boala din luna a 4-a. Am născut intr-o clinica privată, lângă mine cu o moașa si o asistenta de puericultura (pentru Bebeluș). O naștere de vis, cu muzica, cu momente de complicitate si glume cu moașa, disponibilă, amabilă si generoasă din punct de vedere sufletește, cum rar am văzut. Odată la 30 de minute, venea să vadă cum mă simt (in același timp supraveghea și alta mamă care era pe punctul de a naște). In timpul nașterii, m-a încurajat, îmi spunea ca sunt minunată și că ceea ce fac e extraordinar. Imediat mi-a dat fetița în brațe, ca să se încălzească, deoarece contactul cu pielea mamei (sau a tatălui in cazul unei nașteri prin cezariană) este considerat primordial. Deși fetița avea o greutate mică (mai puțin de 2,500kg) si in mod normal ar fi fost necesar sa o pună in incubator, moașa si asistenta de puericultura au observat fetița in timp ce făceam peau a peau, au observat ca a supt bine si au decis ca nu are nevoie de incubator (punctul lor de vedere este foarte important si medicii țin cont).

In condițiile in care nașterea a decurs normal si bebelușul nu are probleme, la maternitate se sta 4 zile. In tot acest timp, tot personalul are grija sa te simți cât mai bine, nimeni sa nu te deranjeze. Tatăl are voie sa stea toată ziua. Bebelușul este in camera cu mama, dar dacă aceasta vrea sa se odihneasca, poate fi dus in nursery. Eu nu am alăptat si biberoanele cu lapte mi-au fost date (gratuit) si mi s-au dat si pentru prima zi acasă (ca sa nu fiu nevoită, când ajung acasă sa alerg încă din prima zi sa cumpăr lapte). De asemenea mi-au fost oferite si produsele pentru igiena bebelușului (nu si scutecele). Fiind o clinica privată, am optat pentru o camera individuală si de 2 ori pe zi îmi alegeam meniul.

Si cea de-a doua naștere, in 2013, a fost de vis (țin sa precizez ca am ales sa mi se facă peridurala). Medicul ginecolog (nu medicul meu, ci acela care era de garda si care a fost la fel de minunat) a asistat la naștere si am donat sângele din cordonul ombilical. Îmi pare rău, ca nu se făcea in 2007, dar in timpul celei de-a doua sarcini am aflat ca se practica in clinica mea si imediat i-am vorbit medicului meu ginecolog. Țin sa precizez, ca in Franța este interzis sa păstrezi sângele din cordon intr-o banca de sânge, pentru uzul personal. Sângele pe care-l donez este folosit pentru cercetare sau pentru persoane bolnave.

Cât costă nașterea: In condițiile in care o naștere costa 5000-6000 €, noi nu am plătit decât 80 €, restul fiind acoperit de asigurarea de sănătate de stat si cea privată (in Franța exista un sistem de asigurare de stat si asigurări de sănătate private, puse la dispoziție de patron si pentru care angajatul plătește in plus). Cei 80 € i-am plătit pentru ca unii medici din clinica au tarife superioare tarifelor acoperite de asigurările de sănătate; dar acest lucru mi s-a adus la cunoștința încă din momentul înscrierii la maternitate, pentru a nu avea surprize neplăcute. Ba chiar mi s-a dat lista cu tarife pentru a ma informa la asigurarea de sănătate privată cât ma acoperă.

Cum sunt susținute de stat mamele: Concediul de maternitate este de 3 luni, o luna înainte de naștere si 2 după. Alocațiile pentru copiii sunt in funcție de veniturile părinților. Pentru Amanda nu am primit nici un cent, iar pentru Olivia primim 129€ pana la 3 ani (pentru ca de câțiva ani a fost aprobată o lege care acorda aceasta alocație indiferent de venituri). Tot in funcție se venituri mai exista si o prima de naștere de 900 €, de care noi nu am beneficiat niciodată. Statul francez încurajează nașterea unui al 3-lea copil, pentru care este o alocație de 900 € indiferent de venituri. Si pentru acest motiv sunt multe familii cu 3 copii.

Lupta pentru un loc la creșă începe încă din timpul sarcinii: Mamele care vor sa se întoarcă la serviciu, după ce li se termina concediul de maternitate, au doua soluții: asistenta maternala agreata de stat sau creșa. Din păcate ambele soluții sunt costisitoare si foarte greu de abordat. La creșă, trebuie sa se înscrie părinții încă din luna a 2- a – 3-a de sarcina (!) si sa sune lunar la creșa, ca sa întrebe dacă are vreo șansă să prindă un loc când bebelușul se va naște. Și din păcate locurile sunt foarte puține, atât la creșele de stat cât si cele private (creșele private sunt foarte puține). Îmi aduc aminte, când am fost să o înscriu pe Amanda la creșa (avea o lună) era și o doamna însărcinată poate în luna a 2-a (nu i se cunoștea burta) și a fost întrebata cum îl va chema pe copil și ea stingherită a zis ca încă nu știe dacă e băiețel sau fetița. Și atunci mi s-a părut halucinanta situația… A înscrie copilul la creșa încă din primele săptămâni de sarcină. Taxa la creșa depinde de veniturile părinților și aproximativ jumătate de taxa e exonerata de impozit (o familie cu venituri medii ar trebui să plătească 450€/luna). Pentru o bonă (asistenta maternală), care poate avea până la 5 copii, la ea acasă, o familie cu venituri medii trebuie să plătească cam 700€/ lună.

Despre grădiniță și obligațiile “barbare” impuse copiilor: Părinții își dau copiii la grădiniță, de la vârsta de 3 ani, iar unii chiar de la 2 ani jumătate, în condițiile în care în grădiniță este o clasă și pentru copiii foarte mici. La grădiniță, costurile sunt mai mici, iar grădinițele și școlile de stat sunt gratuite, se plătește doar prânzul. La grădinițele și școlile private -catolice, taxele, încă odată, depind de venituri. La școala Amandei, taxa este între 300 și 800 €/an, fără prânz. Orele încep la 8.30 și se termina la 16.30, cu pauză de la 12 până la 14 . Părinții care au posibilitatea să-și ia copiii acasă la prânz, îi iau acasă ca să mănânce. La școala Amandei, copiii sunt obligați să mănânce măcar jumătate din ce au în farfurie, chiar dacă nu le place (ceea ce mi se pare barbar). Multi copii au și vomat, iar cei care au văzut, au refuzat să mai meargă și multi copii sunt terorizați de ideea de a mânca la cantina școlii.

Când Amanda era la creșă au refuzat să-i dea să mănânce felul I, pentru ca ea nu a vrut să guste sfecla roșie care era în entrée. Bineînțeles că imediat m-am dus să discut cu directoare, pentru ca mi s-a părut inuman să ții flămând toată ziua un copil de 2 ani, doar pentru ca nu a vrut să guste sfecla, în condițiile în care copilul a cerut să mănânce carnea și legumele pe care le avea in fata.

Copiii sunt învățați să se descurce singuri încă din primii ani: În Franța e mentalitatea că un copil trebuie sa mănânce de toate și să se descurce singur încă din scutece. Trebuie să aibă camera lui și să doarmă singur și cu lumina stinsă încă de când e adus de la maternitate. Copiii sunt încurajați sa mănânce singuri cât mai devreme, sa se îmbrace, sa se descurce singuri la baie înainte de 3 ani. Deseori am fost criticată că sunt o mama “cloșcă”, dar din fericire întotdeauna am fost susținută de soț. Din fericire, mamele tinere încep să se desprindă de educația pe care au primit-o și își adaptează viața în funcție de copil, nu încearcă să adapteze copilul la viața lor, cum se făcea până nu demult.

În primii ani de școală competiția nu este încurajată: Noi am optat pentru o școala privată catolica pentru Amanda (si din toamna si pentru Olivia) pentru ca se face carte mult mai serios. Ceea ce apreciez la sistemul de învățământ francez este ca nu-i împing pe elevi sa fie competitivi între ei (cel puțin in școala primara). Le este interzis elevilor sa-si comunice notele între ei, fiecare face la școala ce poate. La sfârșitul trimestrului li se da parinților carnetul cu note, in care este trecută si media clasei, dar in niciun caz învățătorul nu spune al câtelea este copilul tău fata de ceilalți elevi. Încep sa citească încă din grupa mare. Amanda, care este in clasa a 2-a, face deja istorie si geografie (note care contează la media finala), la matematica face deja înmulțiri cu mii si zeci de mii, iar la gramatica au început studiul complementelor. Nu au manuale, au doar caiete cu fise cu ce au făcut in clasa, deci când trebuie sa repete pentru evaluări, eu trebuie sa-i caut pe internet sau sa inventez exerciții si sa-i explic ceea ce a fost predat succint in clasa.

In școlile private nu se învață miercurea, iar in cele de stat miercurea pana la prânz au doar activități. Orele se termina la 16.30, dar copiii pot rămâne pana la ora 18 si de la 17 pana la 18 pot sa-si facă lecțiile (pot dar nu sunt obligați din nefericire) sub supravegherea unei persoane care se ocupa si de servirea la cantina si supravegherea la poarta școlii (deci nu Învățătorul sau învățătoarea, din păcate). Părinții care-si lasă copiii pana la ora 18, trebuie sa plătească in plus câte 1€/zi. Părinții care încep serviciul mai devreme dimineața, pot sa-si lase copiii la școala de la ora 7.15. Învățătorul se schimba in fiecare an si reîmpărțirea claselor se face in fiecare an (de-obicei sunt câte 2 clase din fiecare an si câte 30 de elevi in clasa). Grădinița si școala primara sunt împreuna (de multe ori chiar si clădirile sunt in aceeași curte) si de aceea, de exemplu, intr-un an un învățător poate avea grupa mică, iar in anul următor clasa a IV-a.

Despre activitățile extrașcolare: Amanda are 3 activități extra-școlare: gimnastica ritmică, înot si religie catolica. Olivia este prea mică pentru a avea activități, îmi spun ca nu are rost s-o stresez de pe acum. Fiecare activitate costa cam 200€/ an, mai puțin religia, doar 45€/an. Dar si costul activităților depinde dacă este in club de stat sau privat (in privat poate sa ajungă si pana la 500€/an). Între activități, școala si lecțiile de acasă, Amanda are foarte puțin timp si pentru joaca. Din fericire, nu e un copil care sa se streseze pentru note, tot ce o interesează e sa înțeleagă toate lecțiile. Si eu încerc (dar din păcate sunt o victima a sistemului de învățământ românesc unde domina goana după note) sa-mi spun ca cel mai important e sa nu aibă lacune.

Despre obsesia francezilor pentru perfecțiune: În Franța, dacă un copil este mai activ este considerat hiperactiv, dacă este mai timid, este introvertit si retras si in ambele cazuri învățătorii cer părinții sa-si ducă odrasla la specialist (pedopsihatru, psihomotrician, etc). Foarte multi copii merg o data pe săptămâna la logoped. Când Amanda era in grupa mare, educatoare mi-a recomandat, destul de insistent, s-o duc la specialist, pentru ca este timida. Bineînțeles ca am refuzat, explicându-i ca fiecare om are caracterul ei. Aceeași educatoare i-a recomandat Amandei sa ia lecții suplimentare la matematica de la o învățătoare specializată sa lucreze cu copiii in dificultate si cu copiii precoce, deși fetița avea la matematica media 18 din 20. In sistemul de învățământ francez fiecare copil trebuie sa fie perfect rotund sau perfect pătrat, dacă nu intra in aceasta forma, trebuie dus la un specialist! Lucru pe care eu il refuz categoric.

Multumesc Alexandra!

Vrem să continuăm seria “Părinte în altă țară” și căutăm noi părinți care să ne împărtășească poveștile lor interesante de pe alte meleaguri. Dacă vreți să participați la aceste proiect sau cunoașteți pe cineva care ar vrea sa participe vă rugăm sa ne dați de veste la salut@jurnaldeparinte.ro.

Pe același subiect mai puteți citi și:

Părinte în America: Despre o naștere de 15.000 de dolari, viața în aer liber și visul american

Părinte în Irlanda de Nord: Despre un stil de parenatin (prea) relaxat și alte lucruri suprinzătoare

Părinte în Germania! Despre naștere, permisul de stilou și un program de somn pentru părinți