Bună!
Eu sunt Nicoleta, mama Sabinei, soția lui Claudiu, jurnalistă cu 10 ani vechime, pasionată de citit, scris și călătorii.
Am devenit mamă pe 11 octombrie 2012, iar de atunci am pornit într-o călătorie minunată alături de Sabina, pe parcursul căreia am crescut și am evoluat amândouă.
Mă uit adesea la ea, și mi se taie respirația. Este atât de bună, curajoasă, curioasă, deșteaptă, EXTRAORDINARĂ. Mărturisesc ca îmi este teamă uneori să nu o stric cu temerile și cu stereotipurile rămase în subconștient din copilărie. Știu că e un clișeu, dar tot am să o spun: Sabina m-a făcut un om mai bun. Pentru că știu cât de puternic este exemplul meu, al nostru, al părinților în formarea ei. Știu că oricâte lecții i-aș recita frumos din cărțile de parenting, cele mai importante lucruri le va învăța din modul în care eu mă comport.
În fiecare zi învăț ceva nou de la Sabina și de la relația noastră. Evoluția ei de când s-a născut și până în prezent mi se pare cel mai frumos spectacol la care am asistat vreodată și abia aștept continuarea. Știu că timpul meu este cel mai frumos cadou pe care pot să i-l ofer, iar ea este cel mai frumos dar pe care mi l-a oferit viața. Îmi doresc și încerc să cresc un om bun, frumos, optimist, independent, sigur pe el, care să știe ce vrea și să se aprecieze fără a avea nevoie de validarea celor din exterior.
DESPRE JURNAL DE PĂRINTE
Jurnal de părinte este proiectul meu de suflet, un loc în care îmi propun să fac o prezentare onestă a vieții de părinte așa cum este ea: frumoasă, grea, frustrantă, aducătoare de multă fericire, generatoare de multe temeri, o călătorie într-o lume permanent nouă în care în fiecare zi învăț ceva nou, evoluez și mă minunez privindu-mi copilul.
CONTRIBUTORI:
DIANA
În luna lui Cireșar am devenit, pentru prima dată, părinte. După primele priviri tulburi de lacrimi și atingeri stângace ale ghemotocului urlător, mi-am ridicat privirea spre medicul care îi urase bun venit pe lume și am îngânat pierdută: Și acum ??? M-am concentrat așa de tare pe sarcină că habar nu aveam ce să fac cu ea mai departe…Răspunsul mi-a părut prea puțin încurajator: Lasă că îți dai tu seama pe parcurs.
Ei bine, acest parcurs l-am început oarecum stângaci, fără prea mult sprijin și ajutor, doi părinți și un bebeluș, învățând să se cunoască treptat și reușind performața supremă a fiecărei zile, aceea de a nu nenoroci copilul. Treptat, temerile și nesiguranța au dispărut, am devenit tot mai încrezătoare în forțele mele de a-mi îndeplini misiunea de mamă, aceea de a contribui la creșterea unei persoane solare, independente și autonome, sufletiste și voluntare, cu zâmbet larg și ochi sclipitori, în stare să danseze pe ritmuri proprii și fără muzică, să-și picteze lumea în culori fanteziste, să pescuiască în iarbă și să facă mămăligă în nisip, să prețuiască florile și natura și, mai ales, să exploreze neînfricată lumea în care trăiește.
Dat fiind că până în prezent ne-am descurcat mai mult decât onorabil la prima experiență de părinteală, ne-am gândit că ar fi cazul unei noi provocări. Unii și-ar lua un câine, o pisică. Noi am luat-o de la capăt cu alt bebe și alte experiențe. Am devenit părinte pentru a doua oară. Evident, tot în luna lui Cireșar.
OCTAVIA
Sunt Octavia, mamă a doi copii cu care păşesc cînd temerar, cînd temător şi tumultos prin hăţişuri. Cîndva am avut o casă, trei căţei şi două pisci. Azi avem două ţări, două case, o desagă de visuri şi speranţe, dar şi multe, multe întrebări şi necunoscute. Am fost jurnalist, îmi place să scriu, dar mai mult îmi place să înot, să adorm pe nisip, ascultînd marea. Dacă va e dor şi drag de noi, mă gasiţi pe blogul Nicoletei, plin de idei şi poveşti frumoase. Aşadar, haideţi împreună cu noi, să citim, să discutăm despre lumile noastre, despre femei, mame, copii, de toate.
Ne puteti contacta folosind formularul de AICI sau scriindu-ne la jurnaldeparinte@gmail.com