Daniela și soțul ei locuiesc de 12 ani în Norvegia. Amândoi sunt ieșeni și au ajuns în Norvegia după ce soțul Danielei a primit o ofertă de a cânta la Opera Națională din Oslo. A muncit mult ca să prindă acest post, iar munca a dat rezultate și în 2004 s-au mutat definitiv în capitala Norvegiei. Câțiva ani mai târziu Daniela a început facultatea acolo specializându-se în educație preșcolară. Ulterior a și început să lucreze în domeniu. În 2011 a apărut pe lume și minunea familiei. Când cel mic avea un an au apărut și primele suspiciuni de autism, confirmate după un an de teste. Norocul Danielei a fost că se afla în Norvegia, pentru că băiețelul ei a beneficiat și încă beneficiază de cea mai bună terapie. Despre o lume aparte și o societate care are cu adevărat grijă de copii, dar și despre un sistem de educație care pune accentul pe independență și responsabilitate o las pe Daniela să povestească:
Primul impact cu Norvegia și primele impresii: Norvegia era, și a ramas, o necunoscuta in partea noastra de Europa. Cand am coborit din avion m-a izbit linistea si incremenirea verde a padurilor din jurul aeroportului. Si oamenii care zimbeau erau amabili si parca nu se grabeau nicaieri. Calatoria de jumatate de ora cu trenul de la aeroport spre Oslo a fost un festin de impresii. Nuantele de galben intens ale campurilor cultivate cu rapita, a caselor si fermelor zugravite in rosu, alb sau galben se impleteau cu verdele brazilor si albastrul lacurilor care apareau la tot pasul. Linistea ti se infigea in urechi ca niste dopuri de vata, desi erau suficienti calatori in vagonul in care ma aflam.
Un alt lucru care m-a frapat a fost ca majoritatea calatorilor citea. Mai toti erau cufundati in lectura unei carti sau a unui ziar. Zumzetul conversatiei la volum mediu sau maxim, atit de familiar in vagoanele de tren din Romania, lipsea cu desavarsire. M-am relaxat instantaneu, desi mi-au trebuit cativa ani pana sa-mi linistesc tremurul interior si starea de permanenta urgenta, dobindite in Romania. Abia atunci l-am inteles pe sotul meu, care ma sunase acasa, in Romania, ca sa imi dea vestea ca a luat auditia:“Dana, nici nu poti sa iti imaginezi cum e tara asta. Eu aici vreau sa mor!“

Daniela locuiește în Norvegia de 12 ani
Despre o viață învăluită de calm: Starea asta, de calm, te invaluie ca o manusa calda, te alina, te inmoaie. Eram in al noulea cer! Cred ca starea asta am avut-o cel putin 5-6 ani. Am imbratisat cu inima si mintea deschise aceasta tara si cultura minunata, care m-a adoptat cu bratele deschise, fara sa imi puna intrebari stanjenitoare si a avut rabdare ca eu sa “cresc“si sa acumulez cunostinte. A fost frustrant uneori, in special in ceea ce priveste invatarea limbii. In Romania eram obisnuita sa mi se puna note si sa mi se atraga atentia asupra greselilor; aici, din contra, primeam incurajari pt cel mai mic efort de a vorbi norvegiana. Efectul a fost ca vreo 2 ani nu am indraznit deloc sa vorbesc, de teama de a nu gresi. Partenerii de conversatie, la rindul lor, nu isi dadeau seama de ce mi-e atit de teama de a nu face greseli:“A, pai vorbesti foarte bine, am inteles tot! Nu e nevoie sa vorbesti perfect!“. Ei nu stiau ca am procedat stiintific, romaneste, in invatarea limbii: intai gramatica (toata), apoi citesti si scrii in limba respectiva si abia la urma vorbesti. In 2008 mi-am gasit primul loc de munca adevarat, la gradinita, ca asistent. Acolo am primit cel mai mare compliment cu care am incheiat perioada de chin de invatare a limbii! Un copilas de 5 ani mi-a spus:“tu, Daniela, vorbesti APROAPE norvegiana!“
Proprietar în Oslo: In 2007, dupa 3 ani de rezidenta permanenta, am putut sa ne cumparam apartament. A avea casa noastra a fost un vis de neatins in Romania. Preturile caselor sunt exorbitante in Oslo. Țin minte ca in primele 6 luni dupa ce ne-am mutat, tot venitul meu lunar se ducea pe achitarea ratei la banca. Din fericire, criza din 2008 a ajustat preturile si implicit imprumuturile acordate de banci. Locuim inca in acelasi loc, la 10 minute de centrul orasului, intr-o zona inconjurata de padure.
Despre o sarcină la -20 de grade Celsius: In 2010 am ramas insarcinata. In acea perioada chiar ma gandeam ca ar fi o idee buna sa studiez. M-am inscris la facultate fara sa stiu ca viitorul apropiat imi va aduce cadoul asta, un copil. Am nascut in Norvegia, la un spital de stat si am inceput facultatea cind copilasul nostru, Bubu, avea doar 2 luni.
Perioada sarcinii a fost interesanta. Am descoperit ca sunt insarcinata in 3 luni in decembrie 2010. Anul acela iarna a fost cumplita, cu temperaturi de -20 de grade, rece si uscata. In general iernile sunt blande in zona de sud a Norvegiei. Oslo se afla la capatul unui fiord adinc si este inconjurat de munti. Lucram inca la gradinita si ieseam cu copiii afara cam o jumatate de ora pe zi. In mod normal copiii de gradinita petrec cel putin 2 ore afara zilnic, indiferent de vreme.“Sunt for kropp og sjel“, se spune pe aici:“Sanatos pentru corp si pentru suflet“. Graviditatea nu e privita ca o boala aici, ci o conditie mai speciala in care se afla femeia pentru o perioada. Poti, evident sa intri in concediu medical chiar si din primul trimestru de sarcina, daca vrei.
Monitorizarea gravidei se face la medicul de familie o data pe luna. Acelasi medic te inscrie pentru un loc de nastere la maternitate. Medicul meu a uitat sa ma inscrie imediat ce s-a confirmat graviditatea, asa ca am primit un loc la un spital la 40 km de Oslo, in regiunea invecinata. Ti se ofera o ecografie pe la 4 luni, la spitalul la care vei naste. Pentru ca ma inregistrasem atit de tarziu, am facut ecografie cand fatul era deja prea mare, pe la 5-6 luni. Poti face cite ecografii vrei in sistem privat, dar costa cam 200 euro de sedinta.
Nașterea “la stat” în Norvegia. In Norvegia se practica DOAR nasterea naturala, cezariana doar in cazuri extreme. La nastere ajuta doar moasele, medicul doar supervizeaza. E foarte obisnuit ca un medic sa supervizeze 3-5 nasteri simultan. Cand ziua cea mare a venit, am sunat la spital si mi s-a spus sa astept si sa masor intervalul dintre contractii. Avand in vedere ca spitalul se afla la o distanta considerabila, ne-am aruncat in primul taxi si am ajuns la spital cu vreo doua ore inainte de ora programata. Am fost rugata sa astept vreo ora in holul institutiei. Situatia era usor comica, pentru ca acolo un pian de concert si cineva canta, erau niste copii care se jucau fericiti, iar eu ma ridicam din 5 in 5 minute de pe canapeaua din hol, facind grimase si gemind de durere. In sfirsit, am fost condusa intr-o camera de consultatii, moasa a constatat ca nasterea s-a declansat si am fost instalata intr-o camera de nasteri.
Toate nasterile se petrec in camere individuale. Camera mea era mare, frumoasa, avea o baie cu o cada mare si un pat dublu. Langa geam era masa de nasteri, la care ma uitam cu frica unui animal haituit. Sotul meu a fost tot timpul cu mine. Am cerut epidurala, dar a fost prea tarziu pentru ea. Ca sa mi se aline durerile de la contractii am primit un sfert de fiola cu morfina si un sac cu sare calda de pus pe spate. Moasa venea la fiecare jumatate de ora ca sa verifice cand e momentul nasterii. Nasterea a durat vreo 8 ore si a decurs mai mult “pe viu“, fara tranchilizante. Nu au fost probleme speciale, desi dupa durerile indurate mi-am spus ca nu voi mai face niciodata copii. Evident, m-am razgindit.
Medicul de garda a venit de cateva ori in timpul nasterii si la sfarsit a ajutat la scoaterea copilului. Dupa ce am nascut am mers pe picioarele mele in salon. Am primit o camera de familie, unde puteam sta cu sotul si copilul. Am fost incurajata sa hranesc copilul la san imediat. Din pacate am facut o infectie care m-a pus in carantina pentru vreo saptamina. Baietelul a primit lapte praf in completare fata de ce primea de la mine, dar a fost nevoie de vreo 2 zile si cateva vizite medicale ca sa conving personalul ca ceva nu e in regula cu mine si baietelul nu e hranit corespunzator. Am stat in spital o saptamina dupa nastere, pana ce micutul a ajuns la greutatea normala.
Cum sunt susținuți părinții în Norvegia. Ma inscrisesem deja la facultate, inainte sa aflu ca sunt insarcinata. Am primit loc la Colegiul Universitar Oslo si Akershus(HIOA), specializarea Educatie Prescolara(Førskolelærer utdanning) cu incepere de la 15 August. Mergeam la cursuri 2 zile pe saptamana. Eram in concediu de crestere a copilului restul saptaminii. Orice angajata in Norvegia care a lucrat cel putin 6 luni consecutiv are dreptul la echivalentul a 40 de saptamini(10 luni) de concediu de crestere a copilului cu salariu integral sau 48 de sapt(12 luni)cu salariu de 80%. La asta se adauga 8 saptamini concediu paternal, care nu se poate transfera asupra mamei. Parintii isi aleg singuri cum isi impart perioada de concediu. Noi am ales ca eu sa pastrez cele 40 de saptamani, iar in zilele in care eu mergeam la facultate, sotul sa isi foloseasca zilele lui de concediu. Asa a trecut primul an de studii si de novice in meseria de parinte.
Despre viața de studentă și mamă. A fost foarte greu in anumite perioade, mai ales ca aici nu exista sesiune de examene. Am avut lucrari individuale si de grupa lunar. Acestea nu sunt examene propriu-zise, ci mai mult un fel de lucrari de cercetare pe o tema data sau aleasa pe baza temelor discutate la cursuri. Dupa ce predai sau prezinti in plenum cercetarea ta, primesti un calificativ de admis/respins. O noutate pentru mine au fost lucrarile de grupa. 3-5 studenti formeaza o grupa de studiu care isi alege o tema, isi imparte materialul de consultat si scrie in comun o lucrare pe care o prezinta colegilor si profesorilor. A fost o provocare pentru mine, pentru ca aveam foarte putine ore pe saptamâna sa citesc si sa scriu la nivelul academic cerut.
Acasa aveam provocari de alta natura. Baietelul nostru se dezvoltase normal, desi dormea destul de putin. Pe la 10 luni am observat ca se transformase, devenise oarecum rigid si nu suporta sa fie atins. In primul an de viata orice copil merge la vizita medicala o data pe luna, este cantarit, i se administreaza vaccinuri si ii este urmarita evolutia. Exista o intelegere extraordinara pentru mamica aici, poti primi sfaturi si ajutor oricind ai nevoie de la asistenta neonatala care iti este atribuita la prima vizita medicala si te urmeaza pina ce copilul implineste 5 ani. I-am impartasit ingrijorarile mele si copilasul a primit citeva ore de fizioterapie pe luna, care au ajutat. Din pacate, el a continuat sa ramana inactiv: ii placea sa stea mult pe spate si sa se joace cu minutele in aer. Ii introdusesem mincarea solida, pe care a consumat-o cu placere pina la virsta de 1 an. Apoi a mancat numai lapte la biberon si din cind in cind terci.
Un diagnostic dur. Avand acces la vasta biblioteca a Institutului Pedagogic am dat peste niste materiale despre autism. Mult din ceea ce citeam s-a potrivit cu simptomele copilului meu. Baietelul deja incepuse sa mearga la gradinita, avea un an si 2 luni. Copilul avut un pedagog extraordinar la gradinita, care a observat ca acesta e un pic diferit fata de ceilalti copii de varsta lui si mi-a impartasit ingrijorarea. Am demarat procedurile de stabilire a diagnosticului, un proces lung, de un an de zile, care mi-a consumat multe nopti si energie.
Copiii cu nevoi speciale sunt integrati in invatamantul de masa in Norvegia si au dreptul la un numar de 10-20 de ore de antrenament pe saptamina cu o persoana care are pregatire in psihopedagogie speciala.Copilul nu este izolat de ceilalti copii din grupa, ci participa la toate activitatile care se desfasoara de-a lungul zilei. Cu ajutorul psihopedagogului, copilul este instruit sa dobandeasca abilitatile necesare interactiunii cu ceilalti membri ai comunitatii. Anul de asteptare a fost teribil. El a primit ore de instruire cu mult inainte ca diagnosticul sa fie stabilit, insa eu ma agatasem de “certitudinea“asta de a-mi fi confirmate temerile si banuielile. Bubu a facut progrese mari: a inceput sa foloseasca cuvinte, sa se faca inteles de cei din jur, a devenit mai activ si sa mananca mai diversificat. A avut parte de instructori cu multa sau mai putina experienta, a avut perioade de regres si progres.
Despre sistemul de educație preșcolar: In Norvegia primesti automat loc la gradinita atunci cind copilul implineste 1 an. Daca alegi sa nu il dai inca la gradinita si stai acasa, primesti o indemnizatie de 6000 kr(750 euro) pentru maxim 11 luni. O grupa de copii de gradinita variaza de la 9 copiii cu varste intre 1-3 ani pina la 18 copii cu varste intre 3-5 ani. In general exista minim 3 adulti, 1 educator si 2 asistenti pe grupa. In invatamintul prescolar in Norvegia se pune accent pe dezvoltarea abilitatilor sociale ale copilului. I se cultiva independenta si capacitatea de a se descurca singur, atat in colectiv cit si acasa. Un echivalent in Romania pentru aceasta forma de crestere si educare ar fi modelul Montesorri. Intr-un context natural, cit mai apropiat de mediul de acasa, copilul invata “facand“, isi dezvolta limbajul, invata sa interactioneze social, face alegeri etice si invata despre consecintele alegerilor sale.
Autoritatea adultilor nu se manifesta agresiv, copilul este pus sa aleaga intre doua activitati, de exemplu, si nu i se impune ce sa faca. Este stimulat sa explice, sa isi faca intelese sentimentele, actiunile si alegerile. Iesitul zilnic afara este practicat cu religiozitate. Adulti si copii se joaca in zapada, construiesc la obligatoria groapa de nisip din curtea gradinitei,“gatesc“ placinte cu nisip, apa sau noroi, alearga si se catara in copaci. Jocul de roluri(de-a pompierii, printi si printese, mama si tata) are o importanta deosebita in invatare si noi ,cei care lucram cu copiii ,ne angajam in joc cu copiii si ii ajutam de exemplu pe aceia care nu au un vocabular prea avansat sa se integreze in acest tip te joc.
Sistemul de protecție a copilului: În Norvegia corecțiile fizice aplicate copiilor sunt strict interzise. Barnevernet (echivalentul Directiei de Asistență Socială și Protecție a Copilului) nu vine să ia copilul dacă a primit informatii ca l-ai zguduit o data, de două ori. Te invită la o discuție, iți oferă consultanță, te tine sub observație. Libertatea de expresie e foarte importantă aici, chiar de la vârste mici. Dacă nu îți convine cum te tratează părinții, ai dreptul sa ceri ajutor. Barnevernet oferă consiliere, ajuta cu bani, cu familie foster (adoptiva), oferă locuință sau baby-sitter la nevoie. Are un spectru foarte larg de acțiune. De obicei, copilul rămâne în familie, sub observație, dacă relația de familie s-a reparat. Sau locuiește cu părinți Foster iar părinții naturali au drept de vizita. Sau locuiesc cu părinții biologici o perioadă și alta cu fosterii.
Ca sa fii familie Foster aici nu e o bagatela, ești intervievat la politie, Barnevernet, se strang informații despre tine de peste tot, de la scoala sau gradinita unde merg copiii tai, de la locul de muncă. Daca primești copil care trebuie sa aibă adresă secretă, trebuie sa fii dispus sa te muți, etc. Puține familii se califică, și mai puține își doresc responsabilitatea asta.
Despre norvegieni. Exista stereotipul ca norvegienii sunt oameni reci, cu care nu legi usor prietenii. Eu consider ca legi prietenii cu oameni care iti seamana. Ei sunt in general mai timizi si mai rezervati, dar in nici un caz reci. Cred ca e important sa faci tu primul pas, sa intri in vorba cu localnicii si sa participi la activitatile la care esti invitat. Primavara si toamna, de exemplu, se alege o zi in care participa macar un membru al fiecarei familii care locuieste in bloc la curatenie. Se strange gunoiul din jurul blocului, se fac mici reparatii, se face ordine in spatiile comune,etc Asta e un prilej minunat sa iti cunosti vecinii si sa socializezi. Comitetul de parinti de la gradinita sau scoala la care merg copiii tai e un alt mediu unde te intalnesti cu norvegieni si nu numai. Iesitul in oras in ziua de salariu cu colegii sau Petrecerea de Craciun organizata la locul de munca e inca un prilej de a-ti face prieteni.
Daca ramii un outsider si nu te intalnesti decit cu oameni din cultura ta nu ai decit de pierdut, iti intaresti convingerile ca Ei, Ceilalti sunt reci si ca nu te observa. Norvegia si norvegienii nu impresioneaza la prima vedere, dar,in opinia mea, e poate cea mai onesta cultura din Europa in acest moment. Exista o solidaritate intre acesti oameni asa cum nu am mai intilnit nicaieri: o luna de zile a durat greva lucratorilor din transportul feroviar, mii de oameni care faceau naveta intre Oslo si suburbii au fost afectati, dar oamenii obisnuiti au gasit solutii sa ajunga la serviciu la timp si au sustinut, in acelasi timp, cererile grevistilor de a li se respecta numarul stabilit de ore de munca, de a se face o privatizare a sistemului feroviar responsabila.Un alt exemplu ar fi reactia spontana de a se aduna cu flori in centrul orasului dupa atentatul din iulie 2011 comis de Breivik .Scopul teroristului a fost sa-i dezbine, ei au devenit si mai uniti.
Norvegia nu iese in evidenta prin nimic, e ca un fruct caruia trebuie sa ii cureti straturi peste straturi de coaja ca sa dai de miez. Si cand l-ai descoperit, iti dai seama ca a meritat efortul.
Pe aceeași temă puteți citi și:
Părinte în Anglia: Despre o școală fără note, cultul femeii puternice și viața după Brexit
Părinte în America: Despre o naștere de 15.000 de dolari, viața în aer liber și visul american
Părinte în Irlanda de Nord: Despre un stil de parenatin (prea) relaxat și alte lucruri suprinzătoare
Părinte în Germania! Despre naștere, permisul de stilou și un program de somn pentru părinți
Vrem să continuăm seria “Părinte în altă țară” și căutăm noi părinți care să ne împărtășească poveștile lor interesante de pe alte meleaguri. Dacă vreți să participați la aceste proiect sau cunoașteți pe cineva care ar vrea sa participe vă rugăm sa ne dați de veste la jurnaldeparinte@gmail.com.
2 comments