Iubesc începuturile. Fiecare început e o nouă ocazie de a o lua de la capăt, de a experimenta ceva nou, de a reedita momente imperfecte și de a repara greșeli. Acum, cu un nou bebeluș în familia noastră fiecare zi pare un nou început, pentru că au loc atâtea premiere: primul gângurit, primul zâmbet, prima dată când s-a întors pe burta s.a.m.d. Și mai ales am ocazia să o iau de la capăt cu pregătirea activităților pentru copii, o pasiune pe care am descoperit-o odată cu nașterea Sabinei. A început din plictiseală, pentru că nu știam ce să facă cu bebe Sabina toată ziua, iar ea nu stătea singură. Ușor-ușor am realizat cât de mult îmi place să citesc pe această temă, să mă documentez și să pregătesc coșuri cu obiecte de descoperit, tăvi cu activități, ocazii de joacă și oportunități de a învăța ceva nou.
Iar dacă cu Sabina am început să pregătesc activități de când avea 4-5 luni, cu bebe Nicolas m-am apucat să studiez și să caut încă de când avea câteva săptămâni. Prima sursă de informare a fost pedagogia Montessori care mie îmi e așa de dragă. Tot citind am aflat despre niște carusele frumoase care se folosesc în primele luni de viață. Am căutat pe internet și am găsit și un loc de unde să le achiziționez. Însă cum fiecare carusel costă 40 de lei, am decis să îi cumpăr doar două care se folosesc mai târziu (după 2 luni) și să îl adaptez pe cel care se folosește din primele săptămâni.
Primul carusel introdus bebelușului în pedagogia Montessori este caruselul Munari cu imagini alb/negru. Am citit despre beneficiile imaginilor alb/negru și am improvizat o soluție mult mai ieftină: am descărcat de pe internet o mulțime de imagini simple alb/negru, le-am scos la imprimantă și le-am agățat cu cârlige de rufe de scaunul bebelușului. Mai ieftin de atât nu se poate 🙂 .
Am început această activitate când Nicolas avea câteva săptămâni și chiar au avut efect. Imaginile i-au atras atenția și l-am văzut concentrat asupra lor și 5-10 minute în șir. În general, îi schimbam imaginea o dată sau de două ori pe zi, dar dacă vedeam că o imagine nu îi mai atrage atenția le schimbam și mai des. Și așa am observat că Nicolas prefera imaginile albe pe fundal negru și nu invers.
Acum să vă spun și de ce vă recomand această activitate. Atunci când se nasc, bebelușii nu au capacitatea de a distinge culorile. De fapt, e nevoie de ceva timp pentru ca ochii lor să se dezvolte suficient încât să le permită să vadă orice culoare. Din acest motiv, nou-născuții și bebelușii mai mici iubesc imaginile cu culori puternic contrastante, precum alb/negru, pentru că reușesc să le distingă ușor. Astfel, imaginile alb/negru le stimulează vederea și le dezvoltă capacitatea de a se concentra (iar pe mame le ajută să câștige un pic de timp ca să mai facă ceva prin casă sau să meargă la baie 🙂 ).
Găsiți o mulțime de imagini alb/negru pe internet de la cele mai simple (cum am ales noi la început), până la imagini mai complexe cu animale sau obiecte specifice. Eu am ales varianta cu cârlige de rufe pentru că asta mi-a fost la îndemână în puținul timp pe care îl am la dispoziție. Dar mi-a plăcut mult și această soluție.
Voi ce activități faceți cu bebelușii voștri?
Photo by Kelly Sikkema on Unsplash