Cum încurajezi copiii să iubească cărțile și poveștile

“Jucăriile”  preferate ale Sabinei sunt cărțile. A “citit”  și răsfoit peste o sută de cărți până acum și nu trece nicio zi fără să citim cel puțin 3-4 povești.  Îi plac poveștile în orice formă: carte, teatru, film, desene animate.  Îi place să le asculte, să le vadă, să le “citească”, să le creeze. Iar mai nou îi place să le pună în scenă. În fiecare seară, casa noastră devine scenă de teatru. Rolurile sunt împărțite, la fel și recuzita, doar scenariul se mai schimbă din când în când, pentru că noi,părinții, mai greșim din când în când replicile.

Cum Sabina e o iubitoare atât de mare de povești, încerc să îi hrănesc cât mai mult această pasiune. Îi citesc, mergem la teatru, o încurajez să creeze povești, iar eu la rândul meu creez alte povești.

Această pasiune a ei pentru cărți și pentru povești mă face foarte fericită. Fiind și eu îndrăgostită de cărți încă de când eram mică, mi-am dorit să transmit această pasiune mai departe. Și din fericire am reușit. Am adoptat metode diferite, în funcție de vârsta ei și totul a venit foarte natural. Cum am procedat eu:

1. I-am citit încă de când avea câteva luni. Sabina a avut raftul ei de cărți încă dinainte de a împlini un an. Primele pe raft au fost niște cărțulii mici, cu imagini reale  care acopereau tot felul de noțiuni (lucruri din casă, lucruri opuse – mare mic, gros-subțire, forme geometrice), dar în care apăreau mulți copii și lucruri familiare.  Aveau dimensiuni mici, special pentru mânuțele copiilor. Pe fiecare pagină era un singur cuvânt, însă eu cream o mică povește sau îi ofeream o explicație extinsă pentru fiecare imagine. Au  citit și povești propriu-zise, dar și revistele pentru mămici care aveau poze cu bebeluși îi plăceau foarte mult. Punea degetul pe imagine, iar eu trebuia să îi vorbesc despre ea.

2. Ceea ce a atras-o cel mai mult spre povești și cărți a fost modul în care i-am citit.  În cazul nostru, asta a fost strategia care a făcut diferența. I-am citit tot timpul  cu intonație, cu schimbări de voce, de mimică,  în funcție de fiecare personaj și de acțiune. Acesta a fost modul meu de a o atrage în poveste și a funcționat. I se citea pe față cum trăia acțiunea, cum se identifica cu personajele.

3. I-am amenajat un colț pentru citit. Pentru a face cărțile și mai atractive am înlocuit raftul de cărți cu o etajeră de la Ikea care îți permite să expui cărțile cu copertele la vedere. Este vorba despre cea care se folosește de obicei pentru a expune ramele foto sau tablourile. Cărțile pentru copii au copertele colorate, cu imagini vii, tocmai pentru a-i atrage pe copii spre ele. Trebuia să profit și eu de strategia editorilor de cărți. Etajera cu cărți a fost montată la nivelul Sabinei pentru ca ea să aibă acces nelimitat la cărți. Lângă, i-am mai așezat un covor moale și mai multe perne. În plus, lângă cărți are și o canapea comodă.

4. I-am făcut abonament la bibliotecă. De la 2 ani și un pic, Sabina are abonament la Biblioteca pentru copii “Ion Creangă”. Biblioteca are și o ludotecă cu tot felul de jocuri și jucării. dar mai ales cu multe cărți. Sabinei îi place mult să mergem acolo, să scoată cărțile de pe raft, să ne așezăm pe un puf și să îi citesc. Iar la sfârșit punem să luăm acasă cu noi șase cărți. Împrimutul se face pentru trei săptămâni, dar poate fi prelungit cu încă trei printr-un simplu e-mail.

5. Inventăm povești despre orice. Pentru Sabina în spatele oricărui lucru, oricît de banal, se ascunde o poveste. Chiar și într-un tomberon de gunoi.  Într-o seară, pe când ne întorceam de la grădiniță am trecut pe lângă niște tomberoane, din acelea în care se aruncă separat gunoiul, pe categorii. Sabina văzut pe unul dintre ele, desenată o cutie de carton care părea că se ține cu mâinile de gura tomberonului pentru a nu intra înăuntru și m-a ținut 20 de minute pe trotuar lângă gunoi să îi explic de ce e supărată cutia și de ce se ține așa cu mâinile. A trebuit bineîneles să inventez pe loc o poveste. Și uite așa a apărut povestea cutiei de carton pe care Sabina, și acum la peste jumătate de an de atunci, îmi cere să i-o spun.

Călătoriile cu mașina, fie ele scurte sau lungi, sunt și ele prilej de povești.  În urmă cu aproape un an, Sabina a anunțat că tetiera din fața ei este de fapt un televizor. Și a început: “Eu văd o fetiță pe care o cheamă Maia care se plimbă cu cățelul ei Toto în parc. Mami, tu ce vezi, la televizorul meu?” Și facem cu rândul. O poveste ea, una eu. Poveștile ei sunt scurte, dar pline de copii care sunt prieteni și se joacă împreună. Ale mele sunt mai lungi și uneori ușor manipulatoare. În funcție de evenimentele recente sau cele care urmează creez povești în care încerc să explic diverse situații prin care a trecut sau prin care va trece Sabina. De exemplu, o vizită la medic sau împinsul și mușcatul copiilor.

În cazul nostru, aceste strategii au funcționat. Dar cred că Sabina are o înclinație naturală spre povești și cărți. Eu doar am ajutat un pic. Aud părinți care spun că au încercat să le citească copiilor, însă aceștia nu au fost deloc interesați de cărți și au preferat alte activități.  Trebuie acceptată această alegere. Copilul nu trebuie obligat să facă ceva ce nu îi place. În plus, după cum știm, copiii sunt foarte diferiți unul față de celălalt. Și în plus, se dezvoltă în etape, iar preferințele lor se schimbă de la o lună la alta. Deci nu îi obligați să asculte povești, dacă nu sunt interesați, dar nici nu renunțați la idee. Cine știe? Poate într-o zi poveștile îi vor cuceri definitiv.