Creativitatea copiilor nu se poate dezvolta în lanțurile lui “trebuie”

Era o seară ploioasă, iar eu stăteam ghemuită la masa Sabinei și coloram o planșă cu animale. Sabina era la mine făcând același lucru. Îi place când colorăm împreună. O carte mare cu desene albe, și noi două îngrămădite una în alta, fiecare cu pagina ei de înfrumusețat. Vorbim mult când suntem împreună. E un prilej bun să aflăm mai multe una despre cealaltă. Și niciodată curiozitatea noastră nu e satisfăcută pe deplin.  În plus, eu folosesc aceste momente pentru a o influența un pic. De exemplu, am aflat de la ea că la grădiniță colorează și pictează foarte convențional și după reguli clar stabilite (florile trebuie să aibă anumite culori conforme cu realitatea, animalele la fel, s.a.m.d). Or fi având și regulile rostul lor, dar creativitatea nu se dezvoltă în lanțurile lui “trebuie”.

– De ce ai făcut iepurele ăsta verde? De ce nu alb sau maro? m-a întrebat Sabina în acea seară trăgând cu ochiul la desenul meu.

– Pentru că au am văzut niciodată un iepure verde și am vrut să văd cum arată unul, îi răspund eu.

– Dar nu există iepure verde! insistă Sabina.

– Așa se spune. Pentru că nu a văzut nimeni un iepure verde. Dar asta e pagina mea, iar eu colorez animalele așa cum vreau eu să le văd. Când ai un creion sau o pensulă în mână poți să creezi lumea așa cum vrei tu, îi spun eu.

Sabina se uită la mine cu un amestec de uimire și curiozitate.

– O să fac și eu o pisică albastră. Cine a mai văzut o pisică albastră? îmi spune Sabina și începe să râdă în hohote.

De atunci au urmat mulți câini roz, arici mov, vulpi galbene și câte și mai câte.

Și de fiecare dată Sabina îmi spune: Cine a mai văzut ….un câine roz/arici mov, etc?

E foarte mândră de invenția ei, de nonconformismul ei, iar mie îmi place să o urmăresc cum caută prin imaginația ei tot felul de combinații nemaivăzute.

Nu știu dacă acest exercițiu va avea efectul scontat, însă eu îmi doresc ca el să îi ofere libertatea și curajul de a crea lumi noi, nemaivăzute. Și îmi mai doresc să aibă încredere în imaginația ei, să știe că dacă nu a văzut niciodată ceva nu înseamnă că acel lucru nu există sau că nu poate să existe. Dacă este ceva ce își dorește cu adevărat să îl creeze ea.

Eu nu mă pricep la arts&crafts și am două mâini stângi când vine vorba de desenat, dar vreau să încurajez astfel de activități pentru Sabina.

Cred că desenatul, coloratul, pictatul, dar și cititul și activitățile de construit sunt cele mai bune exerciții pentru creativitate. Copiii noștri s-au născut într-o lume care se schimbă cu o viteză amețitoare, iar progresul este imposibil în absența creativității.

Înainte ca smartphone-ul să apară pe piață a trebuit ca cineva să și-l imagineze, înainte ca inteligența artificială să intre în vocabularul nostru comun a trebuit ca cineva să creadă că imposibilul este posibil și să îl creeze.

Copiii noștri vor fi adulți într-o lume populată de mașini inteligente și roboți și cine știe câte alte lucruri care acum ni se pare imposibile. Sau pe care nici măcar nu ni le putem imagina.

Iar dacă noi nu ni le putem imagina, nu înseamnă că ei nu pot.

Progresul nu se oprește aici.  Și de aceea e important, cred eu, să îi încurajăm să gândească în afara tiparelor, să creadă în imposibil și mai ales să creeze acel imposibil pe care și-l doresc.

Și cine știe, poate inovația începe cu o pisică albastră.