Weekend-ul trecut, în timpul somnului de amiază al Sabinei, am urmărit un film care m-a dat peste cap și m-a adus cu picioarele pe pământ, în același timp. Este vorba despre “Room”. Sigur ați auzit de el. A fost nominalizat la Oscar, ba chiar a luat și un premiu. Eu mărturisesc că am plâns mult la filmul ăsta, dar mi-a dat și mult de gândit. Filmul este despre o femeie care a fost răpită când avea 17 ani, iar de atunci trăiește în captivitate într-o cameră. Între timp a născut un băiețel pe care îl crește tot în acea cameră micuță. Nu vă divulg mai multe. Vă recomand să îl vedeți. Pentru mine, filmul este despre relația mamă-copil, despre forța extraordinară pe care ne-o dau copiii, și despre dragostea imensă pe care ei ne-o poartă. Câteodată uităm că pentru copiii noștri noi suntem totul. Nu trebuie să fim perfecți, trebuie doar să îi iubim și să fim alături de ei.
Mi-a amintit de asta o scenă din film care m-a răscolit. După o perioadă mai dificilă, mama îi spune băiețelului de 5 ani:
– Nu sunt o mamă suficient de bună.
Iar micuțul îi răspunde cu mult afecțiune și înțelegere:
– Dar ești mama mea!
Iar pentru el asta era suficient. Micuțul nu avea nevoie de o mamă perfectă, doar de mama LUI care să fie alături de el.
Acest scurt schimb de replici mi-a readus aminte de ceea ce contează cu adevărat. În final, cred că asta este esența: dincolo de toate și de tot nu e nimic mai minunat în această lume decât faptul ca eu sunt mama copilului meu. Și mă simt onorată, cu adevărat onorată.
Da, e greu, da, uneori vreau mai mult timp pentru mine, da, tot timpul sunt ocupată, da, câteodată mă satur să merg în parc în fiecare seară, sunt zile în care nu am niciun chef să merg din nou la locul de joacă, sunt zile în care aș vrea să fiu la o terasă cu o limonadă sau un prosecco în față, sunt zile în care aș vrea să dorm până târziu și nu pot face asta, pentru că sunt mama Sabinei și trebuie să fiu cu ea, alături de ea, pentru ea. Sunt zile în care răbdarea mea este serios pusă la încercare, ca în acea zi în care după ore întregi de făcut curățenie în casă, Sabina a împrăștiat jumătate de pungă cu nisip kinetic albastru direct pe covor sau ca atunci când ne grăbeam să plecăm din casă și Sabina a decis să deseneze cu creta roșie direct pe rochia cu care era îmbrăcată și pe care abia o călcasem.
Dar sunt și zile, foarte multe, cele mai multe, în care ma amuză teribil, în care mă minunez privind-o și ascultând-o, când alerg cu ea în picioarele goale pe iarbă și ne întindem pe jos și privim cerul, iar eu simt mirosul ierbii pentru prima oară în foarte mulți ani, și râdem și ne îmbrățișăm, iar eu sunt atât de fericită. Sunt zile când o duc în brațe până simt că o să cad din picioare, dar ea stă cu fața adâncită în locul acela dintre bărbie și gât și îmi frământă carnea de pe mână cu atâta afecțiune că simt că o să mă topesc și atunci ignor durerea de spate pentru a mai simți un pic din dragostea ei nemărginită. Și mai e fiecare zi din viața mea, când o privesc în timp ce doarme și îmi spun că e perfectă și atunci știu că sunt cea mai norocoasă femeie din lume pentru că sunt MAMA SABINEI.
Iar dacă întreaga mea existență de zi cu zi ar putea fi pusă într-un tablou, atunci dragostea imensă și reciprocă dintre mine și copilul meu ar fi rama care o încadrează, care ține totul legat și îi dă o frumusețe aparte. Legătura noastră profundă ne dă încredere, curaj și îndepărtează orice văl urât pe care lumea cu părțile ei hidoase le mai aruncă peste zilele noastre.
