De ce părinții vor să îi învețe pe copii de bine făcându-i să se simtă foarte rău? Nu prea are sens tactica asta, nu-i așa? Și atunci de ce îi pedepsesc? Părinții vor să îi învețe pe copii să nu mai lovească, să nu facă mizerie, să fie mai disciplinați și mai buni, privându-i de jucăriile preferate, de dragostea și prezența lor, lovindu-i, etc. Adică făcându-i să plângă, să se simtă singuri, neiubiți, neînțeleși sau tratați nedrept.
Sunt foarte mulți părinți care își pedepsesc copiii și chiar foarte multe educatoare care folosesc această metodă de disciplinare în grădinițe (inclusiv cei de la grădinița Sabinei, așa cum am aflat cu mare dezamăgire în urmă cu câteva zile).
Dar mai întâi, hai să vedem ce înseamnă pedeapsă. Pedeapsă este considerată orice consecință creată artificial de cineva pentru un anumit comportament. Aici intră și privarea de tabletă, jucării, bani, dar și izolarea copilului (“time-out”), palma la fund și violența împotriva copilului (ultimele două sunt chiar infracțiuni).
Într-un fel înțeleg de ce mulți părinți/educatori recurg la pedepse. Pe termen scurt ele rezolvă problema: copiii nu își mai lovesc frățiorii, fac curățenie în camerele lor sau nu mai fac dezordine prin casă, ș.a.m.d. Însă problema este rezolvată doar în prezența părintelui/educatorului. De fapt, pedeapsa inhibă un anumit comportament DOAR în prezența autorității care a impus-o. Când părintele nu este de față și nu poate afla ce s-a întâmplat, copilul va continua să își lovească fratele sau pe alți copii. Pedepsele creează copii obedienți ȘI politicoși, NU copii cu simț moral. Copilul care a fost pedepsit pentru că și-a lovit frațiorul nu a înțeles de ce nu trebuie să repete acel comportament. El a înțeles doar că atunci când o face i se întâmplă lui ceva rău, așa că data viitoare va încerca să nu fie prins. De fapt, pedepsele opresc un comportament doar pe termen scurt.
Dar noi nu ne educăm copiii pe termen scurt, nu-i așa? Nu vrem ca ei să respecte regulile doar acum și săptămâna viitoare. Noi ne dorim să creștem niște persoane care vor rămâne toată viața responsabile, empatice, disciplinate, cu simț moral, perseverente, ambițioase, șamd. Iar dacă asta este ceea ce ne dorim, atunci pedepsele nu au ce căuta în casele și grădinițele noastre.
Studiile demonstrează că acei copii care au fost pedepsiți în copilărie au un simț moral mult mai puțin dezvoltat decât cei care nu au fost pedepsiți pentru comportamentele lor. Și iată de ce:
1. Pedepsele îi atrag copilului atenția asupra “consecințelor” pe care el le are de suferit și nu asupra consecințelor pe care comportamentul lui îl are asupra celorlalți (fratele lui care suferă de pe urma loviturilor sale). Prin urmare, pedepsele îl fac pe copil să fie mai puțin empatic și conștient de urmările faptelor sale.
2. Un copil pedepsit crede că este o persoană rea (de multe ori chiar i se spune asta). Cu timpul, credința copilului va fi atât de puternică, încât va începe să se comporte ca atare.
3. Principala lecție pe care o învață un copil care este pedepsit este că data viitoare va trebui să își ascundă fapta mai bine. Prin urmare, pedepsele conduc la o lipsă de onestitate.
4. Niciun copil pedepsit nu crede că merită asta. Dimpotrivă, copiii consideră pedepsele un tratament incorect și necinstit pe care îl aplică cei cu putere asupra celor mai slabi. Cu timpul ei vor considera că abuzul de putere este ceva normal și îl vor folosi și ei la rândul lor atunci când vor avea ocazia. De exemplu, când vor fi mai mari își vor pedepsi părinții adoptând comportamente despre care știu sigur că îi supără.
5. Pedepsele distrug relația cu copilul. Un copil conectat cu părintele lui își dorește să îi facă pe plac pentru a-l vedea fericit. Pedepsele distrug această legătură. Astfel, un copil care este pedepsit frecvent va încerca să se ascundă de părinte, îl va minți. Cu cât distanța dintre părinte și copil este mai mare cu atât comportamentul acestuia din urmă va fi mai rău.
6. Comportamentele negative ale copiilor ascund o emoție puternică de cele mai multe ori. Atunci când este pedespit acea emoție rămâne acolo, fără să fie exprimată. Mai târziu, ea va ieși la iveală, iar comportamentul pe care îl provoacă acea emoție se va repeta. (de ex. furia care îi determină pe copii să fie agresivi).
7. Un copil pedepsit nu va fi capabil să își asume responsabilitatea pentru faptele sale. În ochii lui, părintele/educatorul este responsabil pentru felul în care el se simte (în urma pedepsei). Astfel, copilul nu își asumă responsabilitatea pentru faptele care au condus la acea pedeapsă (de ex. atunci când și-a lovit frățiorul l-a făcut pe acesta să sufere, l-a rănit).
Cu ce înlocuim pedepsele?
1. Cu un comportament adecvat al adultului. Da, părintele este un model adevărat pentru copil. Și aici nu mă refer la ceea ce spune el, ci la ceea ce face. De multe ori, adulții le cer copiilor să adopte comportamente de care nici ei nu sunt capabili. De exemplu, atunci când sunt furioși, adulții țipă. Însă atunci când un copil țipă la un părinte, el este pedepsit. Observați nedreptatea? Și ei o observă. Ca un copil să nu se comporte într-un anumit mod, adultul trebuie să schimbe mai întâi și să ofere un model de urmat. Astfel, totul începe cu tine. Mai întâi trebuie să ai o discuție sinceră cu tine, să vezi care sunt comportamentele și emoțiile care îți apasă butoanele și care te fac să deraiezi de la modelul de părinte pe care îți dorești să îl urmezi. Apoi, trebuie să înveți să îți controlezi emoțiile pentru a putea reacționa cu calm atunci când copilul nu se comportă așa cum îți dorești. Trebuie să faci tot posibilul să înțelegi copilul, să descifrezi emoțiile din spatele comportamentului și să îi dovedești celui mic că îl înțelegi.
2. Limite impuse ferm, dar cu blândețe. Copilul are mare nevoie de reguli. Într-o lume în care totul este permis și posibil, iar părintele este incapabil să îi asigure un mediu predictibil, copilul nu se simte în siguranță. Din acest motiv are nevoie de părinți fermi care să impună limite și să facă lumea un loc mai sigur. Însă chiar dacă copilul are nevoie de limite, asta nu înseamnă că le va accepta ușor. De aceea, limitele trebuie impuse ferm, dar cu blândețe. Când copilul se opune unei limite, aratați-i că îi înțelegeți frustrarea, supărarea, că sunteți lângă el în acel moment, însă regulile trebuie respectate. De exemplu, îi puteți spune:
“Te-ai supărat pentru că frățiorul tău ți-a luat jucăria și de asta l-ai lovit. Nu îl mai lovi pentru că îl doare. Dacă îi ceri jucăria înapoi, ți-o va da. Iar eu sunt aici să îl ajut să înapoieze o jucărie care nu e a lui. Te rog, vorbește cu el, nu îl lovi.”
“Nu mușca. Înțeleg că ești nervos, dar nu mușca pentru că doare. Dacă vrei să îmi comunici ceva, te rog să îmi vorbești. Sunt aici să te ascult.”
“A fost distractiv acest joc și înțeleg că vrei să te mai joci. E greu să renunți la o asemenea distracție. Însă mâine ne vom juca din nou. Acum este timpul să ne pregătim de culcare. Trebuie să ne spălăm pe dinți acum ca să avem timp și de poveste.”
3. Îi învățăm să repare singuri. Dacă a lovit pe cineva, lăsați-l să se liniștească, să se descarce de emoțiile puternice care l-a împins să fie agresiv, apoi explicați-i că pe frățior l-a durut atunci când l-a lovit, că l-a făcut să sufere. Apoi, îl puteți întreba: “Ce crezi că ai putea face ca frățiorul tău să se simtă mai bine?’ Sau, dacă a vărsat o cană cu lapte/o farfurie cu mâncare mergeți împreună la bucătărie și aduceți șervețele și curățați împreună (când va fi mai mare va curăța singur). Dacă a făcut dezordine în cameră, explicați-i că nu puteți începe o nouă activitate/un nou joc până nu strânge piesele de la jocul anterior.
4. Conectare. Copiii vă iubesc foarte mult și au nevoie de aprobarea și de admirația voastră. Prin urmare, au tendința naturală de a face lucrurile care vă fac fericiți. Însă, atunci când nu sunteți conectați cu ei, această nevoie se atenueză sau dispare. De aceea, e important să aveți zilnic momente în care sunteți 100% cu copilul, îl ascultați, îl admirați, vă minunați de ceea ce spune și face și îl asigurați de dragostea voastră necondiționată.
Cred că mulți dintre noi am fost crescuți cu pedepse și de aceea recurgem atât de ușor la ele. Însă este extrem de important să ne rupem de trecut, să identificăm greșelile din copilăria noastră și să nu le mai repetăm cu copiii noștri. Da, pedepsele sunt cele mai rapide și ușoare soluții pentru a corecta un comportament. Și poate că pe termen scurt funcționează , dar pe termen lung ele produc mai mult rău de bine. Așa că înainte de a alege cea mai simplă soluție (pentru tine), gândește-te ce efecte are asupra copilului tău.
Photo by Eddie Kopp on Unsplash
